Meșterul Jorj Dimitriu – frumusețea meșteșugului care inspiră aripi

Meșterul Jorj Dimitriu – frumusețea meșteșugului care inspiră aripi

319
0

De această dată, pentru inspirația bibliotecii noastre metaforice, deschidem ușa atelierului de creație a meșterului Jorj Dimitriu. Este o vizită prin intermediul telefonului, în condițiile impuse de actuala pandemie, dar distanțarea socială nu ne oprește din a descoperi frumusețea obiectelor expuse.

Jorj Dimitriu își caută menirea artistică prin inspirația direcționată spre ceea ce poate exprima mai bine emoția. Arta fotografică, olăritul, cioplitul în lemn sunt folosite de Jorj Dimitriu cu credință pentru a pune în valoare frumusețea naturii, a omului, a obiceiurilor și tradițiilor populare.

Jorj Dimitriu a adus în atenția publicului poveștile furcilor de tors lucrate în lemn de nuc, de cireș, și „scrise” cu motive ornamentale care definesc un limbaj cu o vechime ce se pierde în negura timpului și care vădesc gustul estetic și migala pe care meșterul o transmite în lucrările sale.
Furcile de tors, nu sunt lucrate la întâmplare, ele „vin la timpul lor și sunt făcute atunci când mă cheamă, cu drag și bine”, declară Jorj Dimitriu. Aflăm că ”lemnul are tainele sale, pe care le destăinuie doar celor care îl îndrăgesc cu adevărat și celor care au curajul necesar să îl însufleţească.”

Inspirându-se din ambianța artistică a ţăranului român, meșterul realizează furci cu aripi, în care încrustează ornamente romboidale, pătrate, zig-zaguri, x-uri, linii zvelte și armonioase, unda apei, roți solare, cercuri, vârtejuri, cruci, capete de cai, dinți de lup, motive antropomorfe stilizate. Sunt motive nesfârșite pe care le combină, folosind tehnici variate, precum crestarea, cioplirea, incizia, realizând astfel obiecte de o rară frumusețe.

De-a lungul timpului furcile de tors au scris povești cu fete și flăcăi, care își puneau tot dorul și toată dragostea în aceste bijuterii. Fiecare ornament avea rolul de a sensibiliza fata iubită, iar oferirea ei în dar și acceptarea reprezenta un gest cu valoare de logodnă.

Se spune ca operele unui artist au o viață a lor după ce sunt create. Jorj Dimitriu ne destăinuie cum a descoperit bucuria de a modela diferite materiale, cum le vorbește creațiilor sale, în timp ce le modelează și cum acestea își trăiesc propria lor viață după finisare.

Realizator: Camelia Teodosiu