Nicolae Constantinescu – chirurgul îndrăgostit de Natură

Nicolae Constantinescu – chirurgul îndrăgostit de Natură

418
0

Dialoguri pentru tihna sufletului cu renumitul chirurg  Nicolae Constantinescu

Invitatul acestei ediții este prof. univ. dr. Nicolae Constantinescu, membru al Academiei de Medicină și al Academiei Oamenilor de Știință și o somitate a lumii medicale.

A fost chirurgul care în zilele de 21, 22, 23 și 24 decembrie 1989 a operat non- stop raniții de la Intercontinental si din Piata Universității. Și multe grozăvii poate povesti din ceea ce a văzut, chiar dacă părea deasupra haosului din jur și timpul zilelor de coșmar s-a dilatat în favoarea celor cărora le-a salvat viața.

Crede în reperele morale ce definesc omul lăsat de Dumnezeu, îi place poezia lui Eminescu  și tot ce simbolizează marele poet pentru cultura românească.

Elev şi student de nota 10, chirurg renumit, cu peste 8000 de operaţii,  cercetător ştiinţific, din 1969, la catedra de chirurgie operatorie şi experimentală a Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, profesor universitar, domnul Nicolae Constantinescu a îndrumat peste 3000 de chirurgi veniţi la cursurile de specializare şi perfecţionare, apoi la pregătirea de secundariat / rezidenţiat, fără să neglijeze cercetarea ştiinţifică sau practica medicală.

Nicolae_Constantinescu_memoriu de activitate

La cei 84 de ani chirurgul Nicolae Constantinescu este o persoană activă, cu drag pentru ceea ce face, şi aşa cum ne-a declarat, natura este o sursă de bucurie și un spațiu al regăsirii.

Momente intense care îi revin și acum, constant, în discuțiile cu cei mai tineri, sunt legate de sfârșitul acelui decembrie 89.

Vă propun să descoperim, împreună, câteva amintiri păstrate cu grijă în memoria invitatului nostru.

Realizator: Camelia Teodosiu