Bun găsit, la o nouă ediție a emisiunii România de nota 10!
Și pentru că vorbim despre ”proiecte excepționale cu oameni pe care ai vrea să îi cunoști”, ne-am oprit la Programul TEZAURE UMANE VII, una dintre iniţiativele UNESCO privind salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial.
Inițiativa elaborării acestui program aparține Republicii Coreea, care a propus, în 1993, acest concept privind Tezaurele Umane Vii, Consiliului executiv al UNESCO; a fost, astfel, adoptată decizia ca statele membre să creeze sisteme similare la nivel național. În prezent, astfel de programe se desfășoară deja în state ca: Japonia, Franța, Republica Cehă, Ungaria etc.
Pornind de la această idee a programului UNESCO, iată că în România se derulează un proiect amplu, cu mijloace moderne, care își propune sa încurajeze cât mai multe persoane să descopere și să aprecieze patrimoniul cultural integrat în marea cultură europeană – „Tezaur Uman Viu, Tezaur Digital”.
Implicarea maximă în acest proiect vine de la dna Paula Popoiu – Directoarea Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și dna Camelia Moise – manager de proiect, invitate în emisiunea noastră pentru a ne împărtăși cele mai interesante și inedite aspecte privind tezaurele umane vii.
Dna Paula Popoiu – Manager al Muzeului Național Al Satului ”Dimitrie Gusti”, deschisă creativității care aduce valoare de patrimoniu, ne vorbeşte despre importanța acestui proiect „Tezaur Uman Viu, Tezaur Digital” și integrarea lui în conceptul Muzeului Național Al Satului ”Dimitrie Gusti”.
Cea de-a doua invitată a noastră este dna. Camelia Moise – Regizor de film, antropolog, antreprenor și manager de proiecte culturale, producător de film și reporter special de televiziune.
S-a implicat în campanii de forță, cu largă acoperire în spațiu și timp (România prinde rădăcini, Digul speranței…), campanii derulate pe parcursul mai multor ani și care au implicat familii-victime ale inundațiilor, autorități, politicieni, personalități, campanii de strângere de fonduri (Copiii Deltei), de sensibilizare a opiniei publice cu privire la copiii instituționalizați (Gala Sheherezade), campanii de atitudine civică (Taxa la zid!).
În calitate de manager al proiectului „Tezaur Uman Viu, Tezaur Digital”, Camelia Moise ne spune cum a gândit această platformă interactivă și informativă care își propune tezaurizarea unor practici și obiceiuri deținute de persoane declarate Tezaur Uman Viu (meșteri tradiționali, interpreți de folclor autentic, păstrători ai unor tradiții, majoritatea având vârste înaintate).
Platforma dedicată proiectului va fi un site interactiv cu o abordare integrată pentru conținutul clasic și multimedia, cu realizarea unei platforme integrate – generare, alocare, gestiune, redirectionare coduri QR (Quick Response Code ce au posibilitatea de administrare conținut multimedia și integrare cu platforme externe).
Despre cele 20 de subiecte intitulate Tezaur Uman Viu vor exista informații audio-vizuale, imagini fotografice și articole scrise cărora le vor corespunde QR Code-uri ce vor fi poziționate astfel: un QR Code poziționat la exteriorul gospodăriei persoanei, un QR Code se va monta la punctul de informare turistică cel mai apropiat, un QR Code în Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, chiar în zona gospodăriei corespunzătoare geografic locului în care locuiește persoana declarată ”Tezaur Uman Viu”, filmată în cadrul proiectului, un QR Code va fi pus în apropiere de zona centrală a localității în care locuiește persoana și încă unul în zona turistică cea mai populată, aflată în proximitatea de locuire a acestei persoane (20 X 5 = 100 buc QR Code).
Proiectul va cuprinde 80 de înregistrări filmate ce constau în obiceiuri ce vor fi publicate , 200 de imagini ale artefactelor (de patrimoniu) digitalizate și editoriale relevante realizate în colaborare cu specialiști (prin parteneri). Această culegere de practici și obiceiuri conservate audio-vizual va fi transpusă pe suport digital cu scopul ca imaginile să fie rulate în dispozitive tip plasme, în timpul evenimentelor organizate de instituțiile partenere și în timpul vizitării Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”.
Realizator: Camelia Teodosiu