Ana Cămărăşan are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional “Unirea” din Tg. Mureş. Câteva programe şi concursuri de voluntariat i-au atras atenţia chiar înainte de a începe studiile liceale, astfel încât, se poate bucura, după primii doi ani de liceu, de rezultate extraordinare pe plan personal: a fost ambasador şi Local Project Manager în programul de dezvoltare personală “Grow”, este, în prezent, responsabilă de departamentul HR în asociaţia “Facem” şi voluntar la Teatrul Naţional din Tg. Mureş.
Recent, Ana a participat, alături de o echipă de elevi, la concursul “Descoperă-ţi pasiunea în IT”, organizat în Cluj-Napoca, unde au prezentat, luna trecută, o aplicaţie dezvoltată de ei, numită “Medicall”.
În urmă cu doi ani, Ana Cămărăşan şi-a început drumul în lumea voluntariatului, “Grow” fiind proiectul care i-a atras atenţia, încă din clasa a VIII-a. “Grow” este un program de dezvoltare personală creat special pentru adolescenţii de liceu. Acest program inovator îi provoacă pe elevi să înveţe, experimentând şi exersând, alături de alţi tineri, din diverse colţuri ale lumii, făcând astfel, paşi semnificativi în procesul de autocunoaştere. Simplu participant, în clasa a IX-a, ambasador la următoarea ediţie şi Local Project Manager, în clasa a X-a, Ana Cămărăşan a experimentat, de la stadiul de novice, până în poziţia de lider, programele de autocunoaştere propuse de “Grow”, într-un cadru de învăţare non-formal.
Pentru funcţia de Local Project Manager în programul „Grow”, Ana a parcurs un drum de pregătire, participând la două conferinţe naţionale. A trecut cu brio provocările pe teme de public speaking sau inteligenţă emoţională, iar ca bonus, şi-a făcut mulţi prieteni noi, proveniţi din culturi diferite. Satisfacţiile funcţiei de voluntar lider au apărut imediat. Ana ne-a mărturisit că s-a bucurat de şansa inedită de a putea crea un context în care oamenii se pot dezvolta.
Odată intrată în clubul „GROWzavilor”, Ana Cămărăşan a avut ocazia să înveţe lucruri noi în fiecare an de liceu, putând astfel, la finalul experienţei să spună că are mult mai multă încredere în forţele proprii şi suficient elan pentru a dezvolta în viitor proiecte cu impact în comunitatea locală.
„Descoperă-ţi pasiunea în IT” este un concurs organizat de o asociaţie din Cluj, în parteneriat cu câteva firme de profil. Participanţii, elevi de liceu, au alcătuit echipe şi au lucrat, pe timpul verii, la o aplicaţie. Acesta trebuia să aibă un plan de business, unul financiar şi o promovare.
Reprezentanţii echipei din Tg.Mureş, din care a făcut parte şi Ana Cămărăşan, au dezvoltat o aplicaţie numită „Medicall”, care ar simplifica sistemul programărilor şi care ar veni în ajutor, atât medicilor, cât şi al pacienţilor.
Voluntariatul reprezintă un pas important în dezvoltarea tinerilor pe plan personal şi profesional, prin învingerea temerilor şi oportunităţile create prin experienţa dobândită. “Facem” este cea mai noua asociaţie de voluntariat deschisă la Tg-Mureş, care se ocupă cu organizarea de evenimente educative şi culturale pentru tineri. Ana Cămărăşan este responsabilă de departamentul HR şi s-a implicat, până acum, în organizarea mai multor evenimente: Rever Festival sau Zacusca de Artă.
Experienţele de cunoaştere, dar şi oamenii pe care i-a întâlnit în activităţile de voluntariat, au transformat-o pe Ana Cămărăşan, într-un timp scurt, în tânăra care este astăzi: organizată, ambiţioasă şi încrezătoare.
După terminarea studiilor liceale Ana Cămărăşan vrea să îşi aprofundeze cunoştinţele în domeniul IT la o universitate în străinătate. Îi dorim succes şi entuziasm molipsitor!
Emisiune realizată de Veronica Ilie