Dr. Corneliu E. Giurgea s-a născut la 6 ianuarie 1923 în Bucureşti, a absolvit în 1949 Institutul de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi a devenit din 1952 – la numai trei ani de la terminarea Facultăţii, doctor în ştiinţe medicale la Leningrad.
Cunoscător a cinci limbi, engleză, franceză, germană, rusă si română, a promovat succesiv în ierarhia ştiinţifică şi în cea universitară, ajungând şef de secţie la Institutul de Fiziologie al Academiei Române, profesor şef de catedră de Fiziologie normală şi patologică la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti şi secretar general al Societăţii Române de Fiziologie.
Prin talentul şi munca sa continua, a devenit o personalitate în cercetarea experimentală europeană şi chiar mondiala, realizând valoroase studii, colaborări, lucrări şi tratate. S-a afirmat la nivel internaţional din 1962, la numai 39 de ani, în Belgia, unde şi-a dezvoltat conceptele, cercetările şi invenţiile, până in 1995, la sfârşitul vieţii, la Bruxelles.
A fost numit şef al Departamentului de Neurofarmacologie, apoi consilier ştiinţific la Departamentul de Cercetare-Dezvoltare al reputatului consorţiu internaţional bio-farmaceutic UCB, Bruxelles, şi şef al Departamentului de Psiho-Biologie la Institutul “Albert Michotte”. În ceea ce priveşte cariera universitară, a fost profesor la prestigioasa Universitate din Louvain.
În anul 1964, Corneliu E Giurgea a devenit primul care a sintetizat piracetamul. Ulterior, pe baza studiilor acestei acetamide, a definit în 1972 conceptul de Nootrop, caracterizând astfel anumite tipuri de medicamente și suplimente alimentare ce au ca efect stimularea funcțiilor cognitive.
Argumentul doctorului Corneliu Giurgea atunci cand a definit conceptual de nootrop a fost acela că „omul nu va aștepta pasiv milioane de ani până când evoluția îi va oferi un creier mai bun”
Conceptul NOOTROP reprezintă o sinteză neuro-psiho-fiziologică, neuro-metabolică şi farmacologică şi este un sistem organizaţional, integrativ şi dinamic de potenţare a scoarţei cerebrale şi a activităţii nervoase superioare şi psihice.
Pasionat de inventii in terapia nootropă, geriatrica si anti-imbatranire, Prof. dr. Corneliu Giurgea a revoluţionat terapia encefalo-neuro-psiho-tropă prin descoperirea şi fundamentarea conceptului unei noi clase terapeutice în neuroştiinţe – medicaţia nootropă, al cărei prim reprezentant este piracetamul – Nootropil.
Datorită lipsei de toxicitate, eficacităţii deosebite şi utilizării sale pe scară largă – piracetamul este produs în numeroase ţări din întreaga lume şi este înregistrat cu peste 50 de denumiri.
Istoriografia ştiinţei şi medicinei în Belgia, în Europa şi pe plan internaţional, în toate limbile de circulaţie mondială certifică progresul înscris în neuro-ştiinţe şi bio-medicină de către Prof. Dr. Corneliu E. Giurgea.
Studioul: Radio România Tg Mures
Realizator: Rodica Boariu
Redactor sef: Mirela Moldovan
Prezentator: Rodica Boariu
Voice over: Rodica Boariu
Operator camera: Alin Mariș
Editor imagine:Alin Mariș