Radio Cluj: Repere pentru o lume fără imagini, dar cu multă imaginaţie

Radio Cluj: Repere pentru o lume fără imagini, dar cu multă imaginaţie

45
0

Vom încerca azi să intrăm într-o lume aparte, în care celelalte simţuri sunt chemate să înlocuiască văzul, atât de important pentru majoritatea oamenilor. Vă voi purta pe coridoarele unei instituţii clujene de învăţământ special, pentru persoanele cu deficienţe de vedere, coridoare care seamănă izbitor cu nişte artere de circulaţie rutieră: benzi roşii în relief care ghidează paşii elevilor, cu balustrade de lemn, tot roşii, pe pereţii laterali şi praguri punctate în afară pentru a-i preveni că urmează câte o uşă.

Prin clase zăresc copii la ore, unii cu capetele culcate pe bănci, într-un efort de concentrare asupra spuselor profesorilor, alţii întorşi parţial cu spatele la tablă, care reprezintă doar un punct cardinal, undeva în imaginaţia lor.

Îmi revine în amintire imaginea unei şcolăriţe disperate, de altădată, pe care o podidiseră lacrimile pentru că nu mai ştia cum să-şi găsească clasa, din care ieşise în pauză. Lucrurile s-au schimbat, însă, radical de atunci şi până acum, pentru că Liceul pentru Deficienţi de Vedere din Cluj dispune de cele mai moderne tehnologii de educaţie din ţară.

Zilele trecute a fost inaugurat aici un laborator IT ultramodern. Elevii s-au deprins rapid cu noile programe şi tastaturi speciale, lucru de care ne convinge Ionuţ, un absolvent de clasa a VIII-a al instituţiei. Tehnologia IT le conferă elevilor cu deficienţe vizuale o autonomie, la care nu visau înainte, şi care îi va ajuta mai târziu să se afirme în viaţă – apreciază Ionela Mureşan, directoarea liceului.

Silviu Vanda e profesorul veteran, care a educat generaţii la rând de elevi cu deficienţe de vedere şi spune că faţă de vremurile trecute accesul la educaţie a înregistrat un salt extraordinar.

Piesa de rezistenţă a laboratorului informatic din Cluj e imprimanta cu caractere Braille, care poate fi acţionată prin comenzi vocale. Profesorul Ioan Câmpean crede că acest gen de aparate inteligente va relansa interesul pentru străvechiul alfabet.

Întreaga investiţie în echipamentul destinat elevilor clujeni cu deficienţă de vedere  ajunge la 35.000 euro. Banii provin de la Clubul Rotary Cluj- Napoca, ajutat de câteva cluburi înfrăţite de pe mapamond.

Tehnologia informatică a deschis un alt orizont persoanelor cu deficienţe de vedere, aflate în formare, care pot îmbrăţişa şi acest domeniu de vărf în demersul lor de integrare socială.

Directorul adjunct Ioan Câmpean îmi spune, la despărţire, toate aceste lucruri şi admir la el şi la colegii din conducere puterea de viziune. E uimitor, dar calculatorul cu facilităţile sale extrardinare îi ajută pe cei cu deficienţe de vedere şi chiar pe nevăzători să întrevadă lumea prin sunet şi atingere, să-şi creeze conexiuni, inclusiv pe internet, pe care altădată cu greu şi le puteau imagina.

Realizator: Ovidiu Moldovan