Această ediție a emisiunii „România de Nota 10” este dedicată celor care vor să transforme pasiunea pentru aviație într-o carieră. Vei cunoaște oameni extraordinari care și-au dedicat totul pasiunii pentru zbor. Ei vor împărtăși secretele succesului lor și te vor inspira să-ți urmezi propriul drum în lumea aviației.
Pentru tinerii care consideră că cerul nu este limita, Aerocluburile Caransebeș și Deva oferă o șansă unică de a învăța gratuit și de a obține licența de pilot.
Anul 2024 a fost unul excepțional, iar 2025 se anunță și mai promițător, oferind oportunități unice pentru cei care vor să-și ia zborul, la propriu!
De la vis la realitate: 2024 plin de reușite
Pentru tinerii care au pășit pe pista Aeroclubului Caransebeș, 2024 a fost un an de neuitat.
„Anul 2024 aș putea spune că a fost un an bun, chiar foarte bun. Ne-am îndeplinit toate țintele pe care ni le-am propus. Chiar am depășit unele ținte față de anii trecuți”, spune comandantul Cristian Iorgov. Cu ambiție și perseverență s-au înregistrat rezultate meritorii: 7 tineri piloți și-au obținut licența, mai multe ore de zbor decât în anii precedenți, finalizarea a 7 programe de pregătire, competiții locale și naționale cu rezultate excelente.
2025: o nouă șansă pentru tinerii pasionați de aviație
Pe lângă rezultatele spectaculoase, Aerocluburile Caransebeș și Deva deschid noi porți pentru cei care visează la aviație.
„Am început cu gândul de a face și mai mult și mai bine față de anii trecuți. De la an la an creștem”, este de părere și instructorul Flavius Mărțuică. Tinerii pasionați pot urma gratuit cursuri de zbor și pot obține licența de pilot.
După absolvire, piloții pot alege să continue în aviația sportivă sau să concureze la competiții naționale.
Zborul ca sport: competiții și performanțe remarcabile
Aerocluburile Caransebeș și Deva nu sunt doar școli de zbor, ci și centre de excelență în aviația sportivă. Unul dintre performerii este instructorul de planorism și pilot sportiv, Tudor Băjenaru de la Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva.
”Consider că aviația sportivă este un domeniu aparte al aviației și nu se poate compara cu aviația comercială. Noi avem o ocupație oarecum mai specială, în sensul că filling-ul zborului sau senzația zborului efectiv este foarte diferită de ceea ce se întâmplă în aviația mare. Noi suntem obișnuiți să simțim aerul cum se mișcă, să ”dansăm împreună cu el” atunci când ne aflăm în planor sau în avion. Și e complet diferit față de obiectivele pe care le are aviația mare. Sunt deschis la orice posibilități de avansa în carieră, dar aș mai rămâne în aviația sportivă”, a spus pilotul și instructorul Tudor Băjenaru.
În 2024, sportivii cluburilor au strălucit la campionatele naționale și concursuri de aterizare de precizie. „La noi a fost un eveniment foarte frumos, am avut 25 de participanți și chiar am reușit să obținem un loc foarte bun.”
Fetele cuceresc cerul! Povestea Sofiei Mureșan
Aviația nu este doar pentru băieți! Un exemplu de determinare și succes este Sofia Mureșan, care a început acest drum în 2019 și acum se pregătește să devină instructor.
„Ce am învățat în anii aceștia e că cerul, de fapt, nu e limita și că putem visa”, afirmă ea. Sofia și alte fete care își urmează pasiunea demonstrează că aviația este un domeniu deschis tuturor, indiferent de gen.
50 de ani de tradiție la Aeroclubul Deva
Un alt eveniment major în 2025 este aniversarea a 50 de ani de activitate a Aeroclubului „Constantin Manolache” din Deva.
„Nu putem spune acum exact care o să fie surprizele, dar o să fie cu siguranță la această sărbătoare a noastră”, a menționat Adrian Țineghe, pilot și instructor în cadrul aeroclubului din Deva. Se pregătesc evenimente speciale și competiții pentru a marca acest jubileu.
Pentru tinerii care visează să-și ia zborul, Aeroclubul României, prin Aerocluburile Caransebeș și Deva oferă o șansă unică de a învăța gratuit și de a obține licența de pilot pe aeronave ultraușoare, planor sau în parașutism. Se pot integra în această familie a celor care trăiesc pentru aviație și care au transformat cerul în a doua lor casă.
Redactor: Cristina Corocan
Foto: Radio România Reșița, Aeroclub Caransebeș, Aeroclub Deva