O cunoaște o țară întreagă pe Carmen Uscatu, ca militantă neobosită pentru binele pacienților români; președinte și confondator „Dăruiește viață”, împreună cu Oana Gheorghiu au reușit ceea ce în ultimii zeci de ani n-a reușit nimeni în România, nici măcar statul român: să construiască de la zero, din donațiile oamenilor și companiilor, un spital ultramodern pentru copiii bolnavi de cancer. Spitalul cel nou a fost inaugurat în curtea Spitalului Marie Curie din București.
Ceea ce au știut foarte puțini despre Carmen Uscatu este că o experiență teribilă, un accident groaznic petrecut cu mai bine de 25 de ani în urmă, i-a schimbat viața și poate fără să știe, a făcut să se nască în interiorul ei această Carmen de astăzi, care îi ajută pe atâția alții.
„Am fost în neacceptare foarte mulți ani, în revoltă… fiecare om se întreabă când ajunge să sufere: de ce mi se întâmplă mie? și i se pare nedrept.”
Nu trebuie să fugim de suferința celorlalți, chiar dacă nu știm exact ce cu ce cuvinte magice să îi alinăm.
Cel aflat în suferință trebuie să îi simtă aproape pe cei din jur: o vorbă, un gest câteodată, sunt de ajuns.
„Anul în care nu am murit” este o carte-confesiune născută printr-o muncă disciplinată și continuă, de luni de zile – a fost scrisă între 4:00 și 7:00 dimineața – și a apărut în lume pentru că, după cum spune autoarea: „Simt o mare recunoștință că sunt în viață, că sunt sănătoasă; am o mare recunoștință pentru oamenii din viața mea și pentru cărțile din viața mea, pentru că pe mine, oamenii și cărțile m-au salvat în momentele grele. Eu, la momentul acesta, simt că nu mă pot opri; dincolo de piedicile zilnice văd foarte clar lucrul spre care mă îndrept, ceea ce îmi propun eu la modul ideal este că atunci când un om ajunge în spital, fie copil sau adult, să aibă speranță, să nu fie singur. Fiecare piedică încerc să o transform într o oportunitate!”
Cartea apărută la aniversarea a 50 de ani de viață ai autoarei, ca un cadou făcut sieși, i-a pus în ordine existența de până acum și i-a dat energie să continue.
Volumul „Anul în care nu am murit” încearcă să răspundă unor întrebări esențiale și anume: cum gestionează pierderea controlului asupra vieții sale cineva care trece printr-o experiență traumatizantă și ce nu se întâmplă în sistemul românesc de sănătate, iar pacienții ar avea mare nevoie să se întâmple?
Un dialog sensibil și pragmatic totodată, despre viață și pentru viață.
