București FM: Bucuria de a auzi și asculta Viața

București FM: Bucuria de a auzi și asculta Viața

26
0

V-ați gândit cât de important este auzul în viața noastră de zi cu zi? Iată o întrebarre la care vă invităm să reflectați chiar pe parcursul acestei emisiuni.

Ascultăm muzică, comunicăm, aproximativ 60% din timpul nostru comunicăm cu cei din familie, cu cei dragi, cu prietenii, o bună parte ascultăm informații și emisiuni la radio, la televizor, vorbim la telefon … Deci, practic, ne utilizăm auzul, din punct de vedere social și din punctul de vedere al comunicării, foarte mult.

Invitatul nostru ne spune că se ocupă cu protezarea auditivă de peste 20 de ani Și chiar în acest an, Clarfon împlinește 20 de ani de activitate. Clarfon este o rețea de cabinete de protezare auditivă, în număr de 60: 10 cabinete sunt în București, iar restul, în principalele orașe din țară.

„Încercăm să-i facem pe oameni să zâmbească, să se bucure de viață, pentru că protezarea auditivă, în fond și la urma urmei, înseamnă o calitate a vieții, o integrare socială în comunicare, într-un mediu sonor mult mai adecvat. O persoană hipoacuzică, de foarte multe ori, se poate izola, poate suferi de depresie… Iar, în cazul protezării auditive, se schimbă radical modul de viață și, bineînțeles, starea de spirit a pacientului.” – Ionuț Ștefănescu, audiolog, director general Clarfon

Ultimele studii au demonstrat că un pacient hipoacuzic neprotezat are și un risc de demență accentuat. Deci, practic, aparatul auditiv stimulează sistemul nervos, aria corticală responsabilă cu decodificarea sau cu analiza sunetului, dar are implicații asupra întregului sistem nervos. Și pacientul este mai activ, mai viu. Practic, întinerește din momentul în care poartă un aparat auditiv.

Ionuț Ștefănescu: Practic, dezvoltându-ne, pe parcursul activității noastre, în acest domeniu, am găsit tot timpul soluții, înainte ca pacientul să-și pună semne de întrebare, că nu poate să se protezeze, că nu poate să-și achiziționeze un aparat auditiv…

Ce aduc în plus aparatele auditive performante, de top?

Dezvoltarea tehnologiei a permis acum ca aparatele auditive să se conecteze la telefon, la televizor, la toate dispozitivele care au bluetooth. Aparatele auditive analizează automat mediul sonor în care tu ești, în care activezi, astfel încât să-ți reducă zgomotul, să se adapteze la muzică, la convorbire în grup, la convorbire în zgomot, fără ca tu să faci ceva din punctul acesta de vedere. Practic, aparatul auditiv are o inteligență artificială bazată pe formule ce analizează auzul tău, nevoia ta și mediul sonor în care ești. Totul se face automat, inteligent. Îți protejează urechea, pentru că aparatele auditive au o compresie a sunetelor, astfel încât să nu te deranjeze un sunet puternic. Practic, cu un aparat auditiv ești mai protejat decât fără. Cu un aparat auditiv poți să auzi mai bine decât aude un om care are auz normal și nu poartă aparat auditiv, evident. Cu un aparat auditiv poți să-ți setezi niște funcții, astfel încât să fii cu un pas în față, să fii mult mai upgradat decât o persoană care aude normal.

De asemenea, aceste dispozitive te protejează de anumite traume auditive. Iar tehnologia a făcut posibil ca o persoană activă, care lucrează într-un birou sau care are o ședință, un copil care se duce la școală să se folosească de anumite accesorii care să-i îmbunătățească transmiterea sunetului mult mai facil. Adică poți să auzi la 10 metri, la 20 de metri, prin niște dispozitive wireless. Ai pus un microfon pe catedra profesorului sau, la ședință, pe masa de consiliu și persoanele care vorbesc sunt receptate mult mai bine de către tine, purtător de aparate auditive.

 Vârsta pacienților care folosesc aparate auditive a început să scadă. Adică pacientul care se proteza sau recurgea la această soluție era undeva la peste 65 de ani. În momentul de față, vârsta este undeva la 55 de ani. O barieră psihologică a fost depășită în protezarea auditivă. Adică pacientul, deși noi am găsit soluții din punct de vedere financiar să poată să-și achiziționeze un aparat auditiv și un aparat auditiv performant, discret, pacientul trebuie să-și depășească și o barieră psihologică, de a lua decizia să poarte un aparat auditiv. Fiind un domeniu nișat, pacientul nu a știut ce înseamnă aparatul auditiv. Probabil că își imagina… și eu, când eram mic, știam că un aparat auditiv este un aparat auditiv de buzunar, cu fir, incomod.

„Acum, un aparat auditiv este reîncărcabil, deci nu mai am grija bateriilor, se conectează prin bluetooth la telefon, poate să funcționeze cu o telecomandă… Practic, este un gadget, o bijuterie, cu care mă pot juca, care poate să îmi dea și o satisfacție tehnologică, nu numai rezolvarea problemei de auz.

Are o calitate a sunetului extraordinară, sunt confortabile. La un moment dat, am intrat în duș fără să-mi dau seama că am aparat auditiv pe ureche! Ele sunt și waterproof, în mare măsură. Nu este indicat să înoți cu ele, dar sunt din ce în ce mai performante ca rezistență, mai ergonomice și tehnologice. Cu telecomanda pot să dau volumul mai tare, mai încet, pot să schimb și manual programe de audiție… Mă duc și ascult muzică clasică sau jazz, am apăsat pe programul respectiv și se adaptează mai bine la muzica respectivă.

Au fost analizate vreo 3.700 de medii sonore, pe care soft-ul le-a încadrat în 7 medii sonore mari și late. Un mediu sonor foarte important este cel de conversație, pe care l-a împărțit în 4 medii sonore: conversația one-to-one, conversația în zgomot, conversația în grupuri mici, conversația în grupuri mari. Aparatele auditive, cele pe care le avem noi, se focusează foarte mult pe conversație, pentru că, de fapt, acesta este principalul factor sau beneficiu pe care pacientul îl urmărește. O să pun în ureche și un aparat auditiv intraauricular mic, ca să vedeți cum arată. Este un aparat auditiv discret, care se confecționează după conductul auditiv al pacientului, în urma unui mulaj.

Se ia o amprentă a urechii (cum se iau și amprentele de la stomatologie) și se realizează o piesă care se numește OLIVĂ (perfecta pentru urechea fiecaruia) și în care se introduc componentele aparatului auditiv, astfel încât purtarea aparatului auditiv să fie comodă pentru fiecare pacient.

Cine vrea să-și testeze auzul, să vadă despre ce este vorba vine în cabinetul Clarfon, fără bilet de trimitere de la medicul de familie.

E preferabil să se programeze, pentru că sunt cabinete aglomerate, care lucrează pe bază de programare, Pacientul se poate testa. Este indicat să-și facă o testare a auzului, să vadă despre ce este vorba, că aude bine, că aude mai puțin bine… Are, cel puțin, o evaluare. Fără bilet de trimitere înseamnă fără bătăi de cap, să nu mai facă un drum în plus, pentru că în ziua de astăzi să te deplasezi este complicat, mai ales în orașele mari, știm asta. În cabinetul Clarfon, tehnicianul acustician audioprotezist evaluează conductul auditiv. Deci pacienții care au dop de ceară știu din start, din cabinetul Clarfon, că au această problemă.

 Testarea auzului este una completă și complexă, astfel încât noi putem, în cabinetul Clarfon, pe lângă evaluarea pragului de auz, să evaluăm și funcția urechii medii, prin timpanogramă. Dacă pacientul are o otită sau a răcit sau are o otoscleroză, noi putem să ne dăm seama din start, în cabinetul Clarfon, care este problema.

Și, dacă vedem anumite probleme, îl trimitem la medicul specialist. În unele cazuri, se întoarce, în unele cazuri, își ia aparatul auditiv pe loc. Deci își rezolvă problema eficient.

Statistic, este o scădere a vârstei la care încep problemele cu auzul, pentru că factorii care duc la hipoacuzie – poluarea, zgomotul, ascultatul muzicii la căști sau în cluburi, care au un anumit nivel de decibeli – pot afecta auzul. Dar noi considerăm că un regim de viață nesănătos și o poluare excesivă, la fel, afectează urechea internă.

Poluarea îți afectează tot organismul, nu numai aparatul auditiv, ci și alte organe. Practic, corpul se degradează. Recomandăm mâncare sănătoasă și sport pentru o viață sănătoasă. Într-adevăr, a scăzut vârsta pacienților care recurg la soluția de protezare auditivă, dar cred că este și un curaj din partea lor, pentru că vor să audă mai bine. De ce să nu aud bine, de ce să nu mă bucur de sunete, de tehnologie dacă am această posibilitate și acest acces? Pentru că acum 25-30 de ani era restrictiv accesul la tehnologie și la aparatele auditive, erau puține modele. Noi, cu furnizorii pe care îi avem, acoperim 70% din tehnologie.

Aparatele au 2 ani garanție, plus sunt asigurate în caz de furt, pierdere sau distrugere.

Implicare comunitară prin Campania anuală de împădurire Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat.

Clarfon are în centrul atenției creșterea calității vieții oamenilor, prin controlul și menținerea sănătății auzului, ca intervenție principală. Cum calitatea vieții înseamnă și un aer mai curat, Clarfon și-a aliniat strategia de implicare comunitară prin contribuirea la protejarea mediului înconjurător și asigurarea unui aer mai curat, prin plantarea de copaci în zone din sudul României.

În acest fel, Clarfon adresează Obiectivul 15 de Dezvoltare Durabilă al Națiunilor Unite: „Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării în mod sustenabil a ecosistemelor naturale, gestionarea sustenabilă a pădurilor, combaterea fenomenului de deșertificare și diminuarea procesului de degradare a solului și a biodiversității”.

Astfel, Clarfon devine prima companie din sectorul său de activitate care își aliniază strategia de intervenție comunitară la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite.

Campania, implementată în acest an cu sprijinul Direcției Silvice Prahova, își propune să contribuie la creșterea suprafețelor împădurite din România, prin plantarea de stejari pe o suprafață de peste 2,5 hectare de teren din Târgșorul Vechi, județul Prahova. La acțiunea de împădurire din acest an vor participa aproximativ 50 de voluntari din rândul angajaților Clarfon.

În plus, în ultimele decenii, România s-a confruntat cu un nivel ridicat al defrișărilor, ceea ce a dus la crearea unor importante dezechilibre ale ecosistemelor naturale.

Dezvoltată sub sloganul Good People Do Good Things, cea de-a treia ediție a campaniei Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat a demarat în luna august și presupune plantarea, în prima parte a lunii decembrie, a 1 450 de stejari în Târgșorul Vechi, județul Prahova. La fel ca și în anii precendenți, mecanismul campaniei se bazează pe dezvoltarea spiritului civic și a implicării comunitare și presupune ca pentru fiecare aparat auditiv vândut în peste 70 de cabinete la nivel național, Clarfon să planteze un copac.

„Pentru Clarfon, contribuția la protejarea mediului înconjurător reprezintă o prioritate. Deschiderea autorităților locale cu care am colaborat, alături de Asociația CSR Nest în edițiile anterioare ale campaniei Un Pacient Protezat. Un Copac Plantat ne-a determinat să continuăm și în acest an, pentru a treia oară consecutiv acțiunile de împădurire, ca parte din demersul nostru pentru un mediu mai curat. Incluzând și acțiunea de plantare din acest an, prin Campania Un Pacient Protezat. Un Copac PlantatClarfon contribuie la împădurirea a aproximativ 7,5 hectare de teren cu peste 4.000 de puieți în județele Prahova și Călărași. Efectele schimbărilor climatice încep să fie tot mai vizibile și în România, ceea ce înseamnă că este mai mult decât necesar să acționăm pentru a ne asigura un mediu sănătos pentru viitor”, spune Ionuț Ștefănescu, director general Clarfon.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Cabinetele Clarfon