Radio Constanța: Povestea performanței jandarmului ultramaratonist Sorin Andrici

Radio Constanța: Povestea performanței jandarmului ultramaratonist Sorin Andrici

131
0

În ediția din această săptămână a emisiunii ”România de nota 10” vă propunem să îl cunoașteți pe Sorin Andrici, plutonier adjutant șef în Jandarmeria Tulcea, pasionat de atletism. În vârstă de 48 de ani, Sorin Andrici a fost singurul reprezentant al României la Ultramaratonul de 6 zile desfășurat în luna martie în Italia, acolo unde și-a depășit recordul personal, alergând, cu foarte scurte pauze, în total, 582 de km.

În cele mai multe competiții, participă pentru cauze nobile, cel mai recent maraton la care a alergat, la începutul lunii aprilie, încercând să sprijine înființarea unui centru pentru copiii cu autism în Galați.

”Fiecare cursă la care particip este, pentru mine, o misiune pe care trebuie să o duc până la capăt, la fel ca misiunile profesionale”, ne mărturisește Sorin Andrici care își amintește de ultramaratonul din Italia, de departe, cel mai dificil de până acum. Vremea a fost nefavorabilă, era foarte multă umezeală și frig iar el nu era în cea mai bună condiție fizică din cauza unei răceli. Cu toate acestea, a avut suficientă ambiție, motivație și determinare să termine cursa clasându-se pe locul cinci la categorie și pe locul 18 la general, o poziție mai mult decât onorabilă.

Sorin Andrici: ”Tehnic, ultramaratonul înseamnă tot ce depășește 42 de kilometri dar proba de 24 de ore e foarte grea pentru cine nu se antrenează în acest scop. Treci prin diferite stări, majoritatea abandonează repede cursa, trebuie să știi să o abordezi. E mai mult o cursă cu tine, cu mentalul. Când nu mai poți, trebuie să mai poți puțin. Cam asta e! Trebuie să mai poți”.

Următoarea provocare, pentru Sorin Andrici va fi cursa de înot care va avea loc chiar de Ziua Copilului, pe 1 iunie, la Tulcea. Va înota timp de 24 de ore în bazinul didactic, pentru a strânge fonduri pentru un copil suferind în vârstă de zece ani ce urmează a fi operat în Turcia.

Plutonierul adjutant șef Sorin Andrici nu este la prima acțiune de acest gen, el reușind să înoate în 12 ore22.100 de metri, în sprijinul unui coleg de-al său. Oricând are ocazia, susţine cauzele umanitare ale copiilor cu autism, celor cu sindrom Down, dar şi a persoanelor care, la un moment în viaţă, au nevoie de sprijin pentru a merge mai departe. Tot ceea ce face este din altruism şi  solidaritate  pentru cei care au nevoie de sprijin, şansă la viaţă şi speranţă.

În luna septembrie, Sorin Andrici va participa din nou la maratonul ”Alerg pentru autism 24h”, de pe plaja din Mamaia, o cursă în care este susținut, ca de fiecare dată, atât de tulceni cât și de constănțeni. Recunoștința sa se îndreaptă mereu și către soție, cea care îi stă mereu alături, în toate competițiile.

Realizator: Magda Vâjaică

Fotografii puse la dispoziție de Sorin Andrici