Bun găsit, sunt Andrea Nagy. Urări de bine vă trimit din Cluj-Napoca, oraşul în care există o locaţie unde şcolile sunt prezente începând din 1545 și au funcționat doar ca instituții de învățământ. Acum că am lăsat în urmă agitaţia a încă unui început de an şcolar, vă propun să contemplăm cu relaxare elevii şi profesorii de odinioară, prin prisma a aproape 500 de ani de educaţie în Transilvania.
Mai întâi, contrareforma, apoi diversele confesiuni şi abia după secole întregi autorităţile statului au adus învăţământul la Cluj. Documente şi memorii ne arată cum funcţionau şcolile transilvănene, ce se întâmpla cu elevii care nu respectau regulamentul şi ce vestimentaţie le era îngăduită profesorilor. Un detaliu interesant: mult timp şcolile – accesibile pentru nobili, desigur – au funcţionat în regim de internat. Şi în timp ce în Ţara Românească şi Moldova învăţământul se făcea încă în stil oriental, cu şcolile organizate în jurul mănăstirilor, în Transilvania ajungeau adesea oameni cu ştiinţă de carte, şcoliţi în străinătate, care stabileau bune relaţii cu aristocraţia locală. Dar nu vă spun eu mai multe, pentru că mai potrivit este să povestească istoricul Vladimir Bogosavlievici.
Vladimir Bogosavlievici: Punct de reper este Universitatea Catolică, realizată datorită influenţei familiei Báthory, sub tutela cărora instituţia s-a înfiinţat în 1581. Aceasta a venit ca o reacţie împotriva Reformei (Clujul la un moment dat a devenit eminamente reformat). Un lucru inedit, pe care mulţi clujeni nu-l ştiu: pe locul fostului Liceu de Muzică s-a înfiinţat o şcoală în 1545-’46; aceasta avea pusă o inscripţie în limba latină, care spunea: „Acest loc va fi folosit numai ca şcoală. Va fi blestemat cel care va folosi locaţia în alt scop.” Şi într-adevăr, acolo au fost numai şcoli! Ca şi continuitate este locul cel mai vechi de şcoală din oraş.
În secolul XVIII, când Transilvania a fost ocupată de habsburgi, s-a făcut o nouă şcoală numită Universitas, pe locul de astăzi al Liceului Báthory. Pe atunci acolo era Convictum Nobilum, care era un internat special pentru copiii de nobili. Nu oricine primea un loc în acel internat, îţi trebuiau nişte sume consistente de bani pentru asta. Regulile erau destul de dure, dar ca întotdeauna, tinerii tot găseau ocazii pentru a face ghiduşii.
Andrea Nagy: Ca mărturie primul grafito din Cluj, care pare scris de un elev.
Vladimir Bogosavlievici: „Cine nu cântă în cor, stă ca un bou”, aşa suna inscripţia din secolul XVI, pe un stâlp al Bisericii Reformate. Un alt internat a fost Sf. Iosif, care funcţiona tot într-o secţiune care actualmente ţine de şcoala Báthory.În secolul al XIX-lea au apărut liceele confesionale: de exemplu Liceul Reformat de pe str. Mihail Kogălniceanu; vizavi erau casele în care stăteau profesorii reformaţi, iar căminul elevilor era în cadrul liceului.
Andrea Nagy: Ce însemna, pe atunci, un liceu confesional? Elevii erau pregătiţi doar pentru o carieră religioasă?
Vladimir Bogosavlievici: Iniţial, având în vedere că erau patronate de confesiuni, educaţia era religioasă. Totuşi reformaţii erau foarte deschişi, dogma lor era ca Biblia să fie înţeleasă de oricine, iar materia era foarte diversificată (în raport de secol XVIII). Unii erau pregătiţi într-adevăr să devină ierarhi bisericeşti, alţii deveneau funcţionari în aparatul administrativ. Şcolile de stat au apărut la sfârşitul secolului XIX: una era unde actualmente se află sediul Facultăţii de Electronică, iar acest liceu ulterior, în perioada interbelică, a devenit liceul George Bariţiu.
Andrea Nagy: Revenind un pic la secolele XVII-XVIII, profesorii erau autohtoni?
Vladimir Bogosavlievici: Mulţi erau şcoliţi în alte părţi. Erau şi autohtoni, dar mai puţini. În perioada Universităţii, foarte mulţi profesori veneau de la Budapesta; au fost însă şi profesori români, precum Grigore Silaşi, care avea si catedră de limbă română la Universitatea Francisc Iosif. Profesorii români care apar după 1919 clujeni nu prea erau, nici ardeleni. Un mare noroc pe care l-a avut Clujul a fost că au venit elite din toate colţurile ţării, precum Emil Racoviţă, Onisifor Ghibu, Sextil Puşcariu. Apoi Clujul se putea lăuda cu două licee de fete, de la sfârşit de secol XIX: Liceul Marianum funcţiona unde este astăzi Facultatea de Filologie, dar şi şcoala Antoninei de Gerando, unde este astăzi sediul Facultăţii de Chimie. Antonina de Gerando era fiica lui Emma Teleky şi venise de la Paris; mătuşa ei a învăţat-o limba maghiară, nici nu ştia limba când a venit aici; şi a devenit o ilustră directoare a unei şcoli de fete.
Andrea Nagy: Erau şcoli pentru fetele aristocraţilor sau existau subvenţii, burse pentru un număr de eleve din alte medii?
Vladimir Bogosavlievici: Existau, dar mai rar. În general îşi înscriau fetele cei cu dare de mână. Să-ţi spun nişte amănunte despre perioada interbelică: pe atunci să ştii că gradul de alfabetizare era destul de scăzut. În Transilvania alfabetizarea era de vreo 50%. Ciclul primar era obligatoriu, dar nu se putea face din lipsă de cadre. Liceul era foarte scump de urmat: pe atunci, la liceul la care predau eu astăzi, o şcolarizare a unui elev, cu cămin cu tot, era 16500 de lei; de aceea în perioada crizei economice foarte mulţi şi-au retras copiii. Bacalaureatul era greu: cele mai multe probe se dădeau oral, în decurs de o zi sau două. Era un examen foarte serios, de aceea când intrau la facultate nu mai era nevoie de admitere. Să nu rămânem cu impresia despre cât de frumos a fost în perioada interbelică! E un paradox: am dat elite atunci, dar gradul de neşcolarizaţi era foarte mare.
Pe urmă a venit perioada comunistă, când liceul era de 10 clase, după model sovietic; la un moment dat şi notarea era de la 1 la 5, după acelaşi model. Apoi s-a încercat o revenire la liceele tradiţionale, când a fost acea politică de relaxare începând din 1963.
În privinţa şcolilor profesionale, ele existau în perioada interbelică şi în secolul XIX, dar marea majoritate dădeau la drept sau la filosofie, pentru că doreau să fie funcţionari în stat. Nu îi interesau şcolile de meserii, nici cele de ştiinţe.
Andrea Nagy: Aţi pomenit de regulile stricte din şcolile clujene: ce reguli aveau?
Vladimir Bogosavlievici: În secolul XIX, austriecii aveau un turn, unde este acum Palatul Rhedey. Iar elevii de la liceele clujene făceau bancuri pe seama lor; dar dacă erau prinşi, erau imediat exmatriculaţi. În cadrul şcolilor respective bătaia era permisă.
Andrea Nagy: Având în vedere că în multe şcoli erau înainte de secolul XIX copii de nobili, asta crea o oarecare diferenţă de statut. Cum putea menţine disciplina un profesor cu aceşti copii?
Vladimir Bogosavlievici: Chiar li se indica o educaţie mai dură, părinţii ştiau despre ce e vorba când îşi dădeau copiii acolo.
Andrea Nagy: Restricţii vestimentare erau?
Vladimir Bogosavlievici: În interbelic de exemplu, când era separat învăţământul de fete de cel de băieţi, era o disciplină puternică în privinţa vestimentaţiei; fetele erau cu codiţe, cu fuste peste genunchi, iar profesorii erau înbrăcaţi la costum şi cu cravată. Astăzi, dacă te vede elevul în costum şi cravată, te întreabă: „Unde mergeţi, aveţi vreo nuntă?”
Multe s-ar mai putea povesti despre o jumătate de mileniu de învăţământ la Cluj; iar secretul lui Vladimir Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Naţional George Bariţiu, este acela de a prezenta ilustrele personaje ca şi cum le-ar cunoaşte: cu locuinţele lor, cu relaţiile şi rivalităţile lor. În orice caz, fostele lor domicilii le vizitează adesea împreună cu elevii săi, în tururi care fac istoria tangibilă şi memorabilă, dincolo de datele dintr-un manual.
Vladimir Bogosavlievici: Ceea ce fac e ceea ce-mi place – o meserie care nu e bănoasă, dar îmi dă o satisfacţie anume. Încerc să le imprim elevilor mei libertatea de gândire, tind să am cu ei o discuţie principială, să vină cu păreri care mă pot învăţa şi pe mine. Pentru că, vorba lui Nicolae Iorga: „Un profesor bun învaţă de la un elev inteligent”.
Realizator: Andrea Nagy
Foto: Radio Cluj
