Radio România Brașov: ”Vocea de Radio”, competiția muzicală din inima României dedicată...

Radio România Brașov: ”Vocea de Radio”, competiția muzicală din inima României dedicată tinerilor artiști brașoveni

81
0

”Muzica este vibrația iubirii pe înțelesul fiecărei inimi”. (Ioan Gyuri Pascu)

Vom povesti despre muzică, voce și talent, încununate cu succes. În prim-plan va fi tânără generație de artiști brașoveni.

În luna mai, tinerii interpreți brașoveni, cu vârste cuprinse între 5 și 25 de ani, au avut ocazia să participe la prima competiție muzicală organizată de Radio România Brașov – ”Vocea de Radio”, desfășurată LIVE, exclusiv în studioul celui mai tânăr post de radio din rețeaua Societății Române de Radiodifuziune. Concursul organizat în parteneriat cu Asociația Domy Music Star a avut mai multe, iar în finală, după preselecții, au intrat 32 de participanți.

Timp de 3 săptămâni, finaliștii, toți din județul Brașov, s-au duelat în note muzicale pentru a convinge publicul și juriul că sunt cei mai buni. Au fost ascultați și văzuți de o lume întreagă în FM și online.

Juriul competiției a fost format din redactorii Radio România Brașov: Silvana Șerban, Martina Piukovici și Bogdan Cârstea.

Zeci de înscriși, un singur Mare Trofeu ”Vocea de Radio”. La Ediția I, acesta a fost câștigat de Emma Moroșanu, cu media 9,98, în vârstă de 11 ani. Aceasta studiază muzica și chiar concertează alături de una dintre artistele ei preferate, Dalma Kovacs.

„Muzica pentru mine este viață, un stil de a trăi, de a fi”, ne-a spus chiar concurenta care și-ar dori ca, o dată în viață, să aibă parte de un duet cu Olivia Rodrigo. Marele Trofeu ”Vocea de Radio” a reprezentat și premiul cel mare, calificarea directă și gratuită în finala Festivalului Internațional de Muzica Hermannstadtfest, Ediția a XI-a, de la Sibiu, unde brașoveanca a cucerit, din nou, juriul și a obținut Premiul II al categoriei sale de vârstă.

Vă invităm să o ascultați pe Emma Moroșanu chiar cu interpretarea care i-a adus Marele Trofeu al Ediției I ”Vocea de Radio”.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=wezximJfS8Y]

Printre cei care au cucerit definitiv publicul radio, dar și urmăritorii de pe Facebook au fost prichindeii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani, unii chiar debutând în lumea concursurilor muzicale la ”Vocea de Radio”. Ce reprezintă muzica pentru ei? Am aflat de la Anastasia Ilinca Grama, Mario-Ciprian Codreanu, Xenia Călinescu, Ștefania Buda, Sara Isabelle Pustai, Alexandru Dimitriu și Carina Teodora Oancea, toți cu Premiul I Junior.

Un alt finalist, Filip Duminciuc, a fost singurul concurent debutant, primind și el Premiul I Junior. De ce a ales să cânte? Am aflat chiar de la el:

Un detaliu inedit a fost faptul că publicul și-a putut alege favoritul printr-un sistem de votare public, pe pagina de Facebook Radio România Brașov. Fiecare participant a avut la dispoziție o săptămână pentru a–i fi votată prestația sa LIVE. Cursă a fost una acerbă. S-a votat masiv pentru cei 32 de finaliști, la final, însumându-se peste 5.100 de aprecieri și sute de comentarii.

Atât de strânsă a fost lupta încât, în dimineața ultimei zile de vot, era un câștigător, iar cu câteva ore înainte de încheierea votului, am avut alt câștigător. Astfel, Trofeul Publicului a mers la Elena Rebeca Rusuleț, cu 466 de voturi valabile, pe care vă invit să o ascultați cu prestația cu care a reușit să convingă publicul.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=uRFKZn5cHIs]

Următoarele două medii finale ale competiției muzicale ”Vocea de Radio” au aparținut participantelor Rebeca Maria Popa și Simina Oșan, ambele cu 9.91. Și acesta ne-au povestit, în direct, despre pasiunea lor pentru muzică:

De cele mai multe ori, puterea exemplului este cea mai mare, iar atunci când vine vorba despre o posbilă viitoare carieră muzicală, în mod cert, copiii și tinerii încearcă să fure meserie de la marii artiști. Cum fac acest lucru și de la cine, aflăm de la Andreea Cristea, Daria Rotaru și Alexandra Balint, toate cu nota 9,84 și Premiul II.

Au existat și concurenți care s-au făcut remarcați pe mai multe planuri. Acesta este și cazul Sarei Isabelle Pustai care a obținut pe lângă Premiul I Junior și Premiul II în clasamentul general cu media 9,80. Aceeași media au avut și participantele Otilia Scriminț și Alexandra Iuga, ambele cu premii și trofee la activ, dar și cu mulți ani de studiu muzical în sapte, experiență despre pe care ne-au oferit mai multe detalii.

Ultimele medii în Topul general au fost 9,75 – Cristina Maria Mihalache, Mențiune I, 9,72 –  Ana Maria Zaharie și Xenia Călinescu, Mențiune II, și 9,68 – Denisa Hanzhanz , Mario Ciprian Codreanu și Antonia Cristea (Mențiune III). Haideți să aflăm ce trăiri au atunci când cântă: Cristina, Ana Maria, Denisa și Atonia!

Ineditul competiției ”Vocea de Radio” a constat și în fapul că a existat și o comisie de jurizare secundară, formată tot din redactori Radio România Brașov, cu ștate vechi în presa brașoveană și națională, dar și cu pregătire și competențe în aria promovării media, colegele noastre Camelia Vlad, Theodora Ghiorghiu și Mihaela Chirac.

Această comisie a stabilit care dintre participanți s-a prezentat cel mai bine în fața publicului online, luându-se în calcul atât prestația vocală, cât și prezența artistică sau carisma.  Astfel, Trofeul Online Radio România Brașov FM a fost obținut de Alexia Vay, cu media 9,98. Înainte cu doar o săptămână de prestația de la ”Vocea de Radio”, brașoveanca ridicase publicul și juriul în picioare la ”Românii au Talent”. Haideți să îi ascultăm prestația LIVE din competiția organizată de Radio România Brașov!

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=GFkOqpaRiI4]

În cadrul Galei ”Vocea de Radio”, care s-a desfășurat tot în studioul și sediul Radio România Brașov, la finalul lunii mai, au fost acordate și o serie de premii speciale, unele dintre cele mai râvnit au fost cele de promovare radio, primite de participantele: Maya Stroia, Denisa Ponciu, Medeea Alexandra Gheorma, Viktoria Pușdercă, Maria Cristina Nedelcu, Samara Beianu și Teodora Scutaru. Acestea ne-au povestit, pe rând, despre pasiunea lor pentru muzică și pentru anumiți artiști.

Un alt premiu special a fost ”Remember Artist”, câștigat de Vlad Pedestru, cu o interpretare din repertoriul Elevis Presley, participant pasionat și de teatru.

Ambele comisii de jurizare au simțit să acorde și câte un ”Premiu special al juriului”. Cele două premii au ajuns la Ana Moise și Ilinca Mara Cojocaru

”Vocea de Radio” a fost o competiție care, în primul rând, si-a propus să evidențieze artiștii brașoveni care pot oferi un pachet artistic complet. Astfel, în cadrul stabilirii clasamentului general s-a ținut cont de la abilitățile vocale și timbrul vocal, până la alegerea potrivită a piesei și prezența scenică, dar o noutate au fost abilitățile de comunicare notate în urma dialogului radio.

Promovarea tinerilor interpreți nu s-a oprit după gala de premiere. Așadar, pe 1 Iunie ”Vocea de Radio” a răsunat în Piața Sfatului din Brașov. Finaliștii competiției muzicale organizată de Radio România Brașov au oferit un spectacol de muzică LIVE, de peste 2 ore, care a încheiat evenimentul organizat de Primăria Brașov și Breasla Meșteșugarilor, cu ocazia Zilei Copilului. De la cei mai mici participanți până la cei mai mari, aceștia au interpretat piese din repertoriul românesc și internațional.

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=armo4KH94HI]

”Vocea de Radio” va continua pentru că face parte din cadrul general al României de Nota 10, România viitorului, țara copiilor și tinerilor talentați.

Redactor: Bianca Bucă

Editare audio: Bianca Bucă, Teodor Spiridon & Florentina Aron

Foto & Video: Bianca Bucă