„Huţulii duc o viaţă de pasăre pribeagă, originală şi liberă. Românii le pricep limba lor fără s-o poată vorbi şi ei pricep pe cea română”, spunea Mihai Eminescu.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la România de Nota 10! De această dată, vorbim despre România oamenilor simpli care reușesc să o transforme în tărâm de poveste. Poposim pe meleagurile românești unde există culori pe care pământenii nu le mai pot vedea nicăieri în lume, unde liniștea conferă timpului o altă dimensiune, unde, surprinzător, tradițiile și obiceiurile bătrâne de secole par abia la început de drum. Dragii mei, haideți în Bucovina!
Călătoria noastră începe din pitoreasca stațiune bucovineană, Vatra Dornei, zona cu ozonul cu cea mai înaltă calitate din ţară, conform specialiștilor. Mai exact, începem cu o plimbare la pas prin Parcul Veverițelor. Când este cald, parcul este asediat de mogâldețe cu cozi stufoase pe care le chemi simplu, ciocnind două nuci, iar ele se servesc direct din palmă, în plus, trebuie să știți că pe toate le cheamă „Mariana”.
Supranumită „Perla Bucovinei”, stațiunea Vatra Dornei are cel mai lung traseu de telescaun din țară, iar când ajungeți în zona parcului nu trebuie să ratați Izvorul Sentinela, descoperit în anul 1871 și amenajat în anul 1896. Clădirea sa amintește de un castel medieval și este monument istoric.
Tot acolo puteți vedea un alt monument istoric căruia, în această perioadă, i se redă strălucirea de altădată. Împăratul Franz Joseph, Lucian Blaga sau Nicolae Iorga au fost doar câțiva dintre oaspeții care au trecut pragul primului cazinou oficial din România, numit în acele vremuri ”mândria Imperiului Austriac”. Majoritatea clienților Cazinoului din Vatra Dornei erau din Viena, Budapesta și Berlin.
O legendă spune că cei mai norocoși, câștigătorii unor sume impresionante, ieșeau printr-un tunel secret pentru a-și securiza câștigurile. Cazinoul din Vatra Dornei a fost construit în perioada 1896-1898.
Povestea unei experiențe bucovinene trebuie neapărat să aibă o filă dedicată Mocaniței Huțulca de la Moldovița. Bătrânul trenuleț cu abur vă va purta printr-un tărâm de basm în ritm molcom, cu peisaje de îți taie răsuflarea și cu o atmosferă de poveste din care nu lipsește din vagoane soba cu lemne trosnind în foc.
Aceste tărâmuri poartă și denumirea de Țara Huțulilor, oameni cu spirit liber, înfrățiți cu codrul, excelenți vânători, înrădăcinați în tradiții, dar și deținători ai misterelor duhurilor și demonilor. De veacuri, trăiesc și pe plaiurile bucovinene și îi recunoști după măiestria cu care împodobesc lemnul, după fala cu care se prezintă și după turmele de vite pe care le cresc cu îndemânare.
Huțulii se mai numesc și huțani. Ei formează un subgrup etnic ce a migrat din Galiţia în Bucovina şi în Maramureş, iar acum trăiește în Bucovina, Maramureș, Transcarpatia și Pocuția.
Revenind la drumul nostru cu mocanița, povestea sa începe în urmă cu mai bine de un secol, fiind construită de un neamț din München, iar acum aparținând unui austriac care, de câțiva ani, a transformat-o într-unul dintre cele mai căutate obiective turistice din zonă. Însă, am aflat mai multe detalii despre celebrul trenuleț cu abur de la bucovineanul Radu Lețchi, mecanic și fochist al mocaniței:
”Aici a fost linie strategică pentru transport material lemnos. În 1880 a fost înființată. Eu lucrez aici de cinci ani, dar știu mocănița de când eram copil, de când avem 10 ani, 12 ani. Din anul 2005 a devenit obiectiv turistic. Vin mulți turiști pentru că zona e frumoasă, atracțiile sunt mănăstrile, monumentele istorice. Mocănița se numește Huțulca pentru că aici trăiesc huțanii, huțulii”.
După o oră de mers molcom prin Țara Huțulilor, la capăt de linie, turiștii sunt așteptați cu muzică, focuri încinse, zâmbetele localnicilor cu bujori în obraji și straie populare, dar și cu deja celebrele bucate bucovinene, de la pastramă de vânat și bulz cu brânză și smântână și până la un vin fiert și cârnați de casă cu cartofi pe disc. Ce au atât de special bucatele bucovinene, ne-a spus producătorul local Petru Damian, Petrică pentru prieteni:
”Tot discursul ce o să vi-l dau, vi-l dau din inimă. În spatele mâncăricii cele mai bune este așa… Prima dată și prima dată, calitatea și cuvântul. Calitatea este aceea că ce facem noi provine totul din gospodăriile noastre proprii. Deci ceea ce vedeți dumneavoastră nu este din comerț, ci de la bunicii noștri și lăsată de la strămoșii noștri. Și ceea ce facem noi, facem cu drag, adică pentru cei ce ne calcă pragul. Când veniți în Bucovina trebuie neapărat să mâncați bulzul bucovinean. Al nostru e ceva aparte, adică specific zonei noastre, cu o brânză de burduf bătută și așezată cum trebuie la locul ei, ca la mama acasă”.
Albastru de Voroneț, Galben de Moldovița, Roșu de Humor sau Verde de Sucevița? Ce ați alege? Da, Bucovina este vizitată în fiecare an și pentru bogata sa zestre culturală și spirituală. A devenit deja o sintagma arhicunoscută „Mănăstirile din Nordul Moldovei”. De la Capela Sixtină a Estului și până la Ierusalimul Nemului Românesc, toate se găsesc pe aceste meleaguri binecuvântate. Opt biserici pictate din Bucovina au fost înscrise, începând din anul 1993, pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Patru dintre ele au culori specifice, culori pe care nu le mai vezi nicăieri în altă parte a lumii. Aceste biserici sunt adevărate biblii pictate.
Una dintre cele mai importante ctitorii ale evului mediu moldovenesc este Mănăstirea Humorului, situată la 5 kilometri depărtare de oraşul Gura Humorului. Aceasta este ctitorie a logofătului Teodor Bubuiog, sfatuit de voievodul Petru Rareş. Aici pictura exterioară este dominată de „Roşul de Humor”. Ansamblul mănăstiresc cuprinde Biserica cu hramurile Adormirea Maicii Domnului și Sfântul Gheorghe, ruinele caselor mănăstirești din secolele XVI – XVIII, Turnul lui Vasile Lupu şi Turnul clopotniță.
Itinerariul bucovinean ar trebui sa cuprindă și puțin ”Galben de Moldovița”, culoarea predominantă în picturile de pe peretii exteriori ai acesteia. Biserica mănăstirii Moldovița are valoare de unicat, fiind pictată în anul 1537. Actuala Mănăstire Moldovița este ctitoria fiului lui Ștefan cel Mare, Voievodul Petru Rareș. Aceasta a fost construită în 1532, fiind una dintre cele mai vechi aşezări monahale, cu un important trecut istoric. Mãnãstirea se aflã în satul Vatra Moldoviţei.
“Testamentul artei moldoveneşti din secolul al XVI-lea “ așa a fost numită mănăstirea Sucevița de cercetătorul de artă francez Paul Henry. Biserica acesteia este cea mai bine conservată dintre lăcașurile de cult pictate și incluse în patrimoniul UNESCO. Mănăstirea Suceviţa este monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, fiind renumită pentru nuanța ”Verde de Sucevița”. Aceasta este o ctitorie a familiei Movilă, de boieri, cărturari şi domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, în secolele XVI-XVII.
Pașii călătorilor prin Bucovina sunt atrași în mod magnetic de celebrul ”Albastru de Voroneț”. Trei luni şi 3 săptămâni, de atât au avut nevoie oamenii lui Ștefan cel Mare să ridice „Capela Sixtină a Estului”, aşa cum a fost numită Mănăstirea Voroneț, datorită unicității sale și a frescei de pe faţada de Vest care ilustrează spectaculos „Judecata de Apoi”. Și celebrul „Albastru de Voroneț” este arhicunoscut, pigmentul albastru s-a menținut în ciuda condițiilor climatice aspre, datorită tehnicii pictorilor moldoveni. Din păcate, formula chimică a acestei culori s-a pierdut în negura timpului. Un alt detaliu inedit sunt cele 12 semne zodiacale pictate în imediata apropiere a Mântuitorului de pe fațada de Vest. În interiorul bisericii găsim și mormântul lui Daniil Sihastru care și-a petrecut la Mănăstirea Voroneț ultimii 26 de ani din viață.
Pe lângă rugăciune şi contemplarea acestui monument istoric unic, la Voroneț, vă puteți bucura și de bucate locale, de suveniruri, de fotografii în straie populare bucovinene sau de o plimbare cu trăsura. Așa i-am cunoscut și noi pe armăsarul Cezar și prietenul lui nea Gavril Juj.
”E importantă mănăstirea asta, iar culoarea ei, albastrul ăsta, nu să mai știe din ce o făcut-o. Este făcută de Ștefan cel Mare. Eu duc și aduc turiștii. Îi duc la mănăstire, fac poze cu calul. Cezar, așa îl cheamă. Are șase ani. E un cal bun, iar eu, moșu’, am 75 de ani și sunt din Voroneț, albastru de Voroneț”.
După atâtea culori vibrante, ochii călătorului se odihnesc privind albul crem al Ierusalimului Neamului Românesc, Mănăstirea Putna, concepută pentru a servi ca necropolă domnească pentru marele voievod Ștefan cel Mare şi familia sa. Conform vechilor cronici moldoveneşti, zidirea bisericii Mănăstirii Putna a început în 1466 şi s-a sfârşit în anul 1469. Se spune că locul pe care aceasta a fost zidită a fost ales de însuși voievodul moldovean care s-a urcat în vârf de munte și a tras cu arcul, iar acolo unde săgeata a căzut acolo a fost ridicată. Și dacă în vreme de restriște, Putna reprezenta locul de refugiu și liniște pentru Ștefan cel Mare, iată că după 47 de ani și 3 luni de domnie, biserica mănăstirii i-a devenit marelui voievod și loc de veşnicie, fiind înmormântat acolo, în anul 1504.
La 1 kilometru distanță de mănăstire se află și Chilia lui Daniil Sihastru, care la un moment dat, s-a retaras în pustietatea pădurii, iar tradiția spune că el a săpat cu dalta într-o stâncă înălțată deasupra văii Vițăului un paraclis, iar dedesubt se afla un alt loc scobit în piatră, care îi slujea drept chilie. Aici ar fi venit Ștefan cel Mare în anul 1451, după uciderea tatălui său Bogdan al II-lea, iar pustnicul Daniil a proorocit că, în curând, va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a și întâmplat în anul 1457.
Așadar, când porțile Bucovinei ți se deschid pătrunzi într-o altă lume. O lume a gospodăriilor mari și îmbelșugate, cu porți transformate în adevărate operă de artă, cu oameni muncitori, simpli, dar atât de bogați spiritual, un tărâm al legendelor și un meleag al istoriei. Este o lume care are culori, miros și gusturi, gustul celebrei ciorbe de rădăuțene care chiar la Rădăuți a fost inventată de o gospodină a cărui soț își dorea tare mult ciorbă de burtă cu gust de pui, gustul de alivancă, tocinei, balmoș, colțunași sau bulz bucovinean. Este locul în care simți liniștea ca pe o binecuvântare sau te bucuri de drumeții în natură ori de seri sub clar de lună în ciubăr. Despre ce mai putem face în Bucovina ne-a spus mai multe detalii Andreea Geangu, recepționer al unui hotel bucovinean.
”În primul rând, cred că turiștii vin aici pentru că este ceva diferit față de nebunia din oraș și asta caută, ceva care să îi scoată din aglomerație și să se relaxeze, să se simtă bine. Este un alt aer, este diferit față de ce este în oraș. Este o liniște așa, care te relaxează. Nu știu de unde vine, dar e clar că se face simțită și toată lumea o apreciază. Probabil și din energia locului și a oamenilor care sunt aici. În plus, aici se mănâncă mult și bine. Cei care vin la noi, pot juca baschet, tenis de masă. Mai există și posibilitatea de drumeții în natură. Se poate ajunge pe jos, de exemplu, până la Mănăstirea Humorului. Sunt 4 km de mers prin pădure și este foarte frumos traseul, plus alte drumeții prin zonă. Și pe timpul iernii drumețiile sunt foarte plăcute, mai ales dacă este și zăpadă. Se pot distra și cei mici și cei mari. Se poate face și ciubăr care este chiar mai apreciat pe timp de iarnă pentru că e o senzația foarte plăcută să stai așa cu zăpadă în jur și în apă călduță. Se poate folosi și sauna”.
Devenită Ducatul Bucovinei în Imperiul Austriac, regiunea istorică a Bucovinei cuprinde un teritoriu de peste 10.400 km² cu Sudul în România și Nordul în Ucraina. Bucovina a căpătat o identitate distinctă de Moldova după ce zona a fost anexată de Monarhia Habsburgică în anul 1774, moment în care a intrat oficial în uz și denumirea ca nume propriu.
În ciuda istoriei sale tumultoase, care continuă și în zilele noastre, Bucovina este locul în care pacea parcă este ridicată la rang de artă spirituală. Timpul parcă stă în loc și regăsești ospitalitatea de altădată a românilor deschiși, buni și frumoși. Gusturile sunt autentice și te trimit cu gândul la bunici. Tradițiile sunt păstrate cu sfințenie, iar sfinții fac parte din viața de zi cu zi a oamenilor din casele cărora nu lipsesc icoanele.
Dragi prieteni, aceasta este România de Nota 10, țara oamenilor simpli care se bucură de minunile fiecărei zile și reușesc să facă Rai din ce au.
Redactor: Bianca Bucă
Foto&Video: Bianca Bucă
Editare audio: Alina Andor & Alin Cohai
