Cu Patrula de Reciclare devenim eco-manierați 

Cu Patrula de Reciclare devenim eco-manierați 

7
0

De această dată, în Biblioteca de Bucurii ne întâlnim cu Patrula de Reciclare care a creat un cod de conduită pentru ca omul să înțeleagă și să fie în armonie cu natura, mai ales în această perioadă a schimbărilor climatice.

Este vorba despre Ghidul Bunelor Eco-Maniere, distribuit  în format electronic accesibil tuturor.

În acest  e-book, oferit gratuit, sunt descrise obiceiuri responsabile, pe 10 teme de mediu, cu exemple concrete oferite de echipele de copii și profesori din program.

Găsim informații și sfaturi practice,despre cum se poate face ceva pentru mediul în care trăim – sat, comună, cartier, oraș, dar și despre acțiuni concrete, adaptate la situații reale de viață și la contexte locale diferite.

În epoca schimbărilor climatice, avem nevoie de un nou cod de conduită, care să ne ajute să conviețuim în armonie nu doar cu semenii noștrii, ci și cu restul lumii care ne înconjoară, pentru că grija față de Planetă ar trebui să fie ceva la fel de normal ca „Bună ziua!”, ne spune Patrula de reciclare a Asociației Volens – reprezentă în această ediție a emisiunii de Alexandra Arnăutu, Director de program și Ada Lungu, Președinta Asociaței Volens și Coordonator PR.

Realizator: Camelia Teodosiu
Foto: Asociația Volens