Nu odată, am auzit părinţi povestind despre cât de greu le este să găsească o grădiniţă potrivită pentru copiii lor: una în care educaţia să fie bună, preţul să nu fie calculat ca pentru altă ţară şi să mai existe locuri libere. Acum, imaginaţi-vă aceeaşi problemă scalată la o situaţie specifică: aceea de a găsi o grădiniţă pentru un copil cu tulburare în spectru autist sau cu deficienţe neuromotorii.
Acum aproape 30 de ani, la Cluj-Napoca s-a pus la cale o întâlnire între familiile unor copii cu dizabilităţi neuromotorii, kinetoterapeuţi şi psihopedagogi. Asta se petrecea în perioada aceea optimistă, în care o astfel de întâlnire genera rezultate concrete, nu doar realizări pe hârtie. Şi de optimism era nevoie din plin, pentru că indiferent care erau programele autorităţilor înainte de 1989 pentru copiii cu dizabilităţi, acestea mai rar se concentrau pe recuperare, ci mult mai adesea pe a ţine copiii undeva pentru câţiva ani. În urma acelei întâlniri, s-a născut Grădiniţa Specială Malteză, primul centru de zi din Cluj pentru copiii cu dizabilităţi neuromotorii. Am făcut un tur al grădiniţei, ghidată de directorul Mirela Codreanu; şi pot să vă spun că, deşi afară era o zi ceţoasă de toamnă, înăuntru era lumină şi căldură… ca în orice loc în care se lucrează cu pasiune.
„O secundă doar, să închid poarta; să nu iasă vreun năzdrăvan”, se asigură imediat ce intrăm. Treptele au fost înlocuite cu rampe şi planuri înclinate, pentru a le permite accesul copiilor în scaun rulant.
„Centrul nostru de zi este un program al Serviciului de Ajutor Maltez în România. În primii 10 -15 ani am oferit servicii exclusiv pentru copiii cu deficienţe neuromotorii; apoi însă ne-am format şi pe terapie comportamentală şi am început să primim şi copii cu tulburare în spectru autist”, explică Mirela Codreanu.
În primii 5 ani de funcţionare, centrul a primit susţinere financiară din străinătate; de atunci însă se descurcă pe cont propriu, în fiecare an luptându-se pentru fonduri, căutând resurse noi, adunând, bucată cu bucată, echipamentele necesare. Intrând în curte, dăm cu ochii de locul de joacă, asemănător cu ceea ce am găsi la orice altă grădiniţă; asta numai la prima vedere, pentru că în orice spaţiu de joacă al Grădiniţei Malteze se strecoară instrumentele de dezvoltare a motricităţii. Descoperirea cea mai surprinzătoare am făcut-o în sala de kinetoterapie: un instrument de a cărui existenţă omul habar nu a avut până în acel moment, dar care pare atât de logic cu gândul de pe urmă.
„Verticalizatorul este un aparat în care copilul e poziţionat în picioare şi susţinut cu nişte chingi, astfel încât să nu cadă. În faţă are o măsuţă şi poate să lucreze, să se joace sau să mănânce. E foarte util în anumite cazuri de tetrapareză spastică, atunci când statul în picioare e imposibil”, Mirela Codreanu.
Următoarea oprire am făcut-o în sala de logopedie, unde provocarea cea mai mare nu e caracterul corect sau greşit al comunicării, ci însăşi existenţa ei:
„Noi nu lucrăm cu copii tipici, cărora să le spui exact ce au de făcut şi ce se aşteaptă de la ei. Lucrăm cu copii care uneori nu înţeleg ce se întâmplă, de ce sunt aici, de ce trebuie să facă altceva decât activităţile cu care erau obişnuiţi. Îi îndrumăm încet-încet, astfel încât să ne urmeze în călătoria aceasta care duce la schimbare”, Mirela Codreanu.
Grădiniţa Specială Malteză a fost primul centru de zi pentru copiii cu dizabilităţi din Cluj; şi realitatea e că nici în ziua de astăzi locurile în centrele de acest fel nu sunt suficiente. Grădiniţa e frecventată de copii cu o paletă largă de dizabilităţi. Unii dintre ei se pot integra mai apoi în învăţământul de masă; pentru alţii însă progresul nu se măsoară în note şi în jaloanele unei programe, ci în dobândirea unor abilităţi practice, în stăpânirea unor mişcări sau interacţiuni:
„Trebuie să lucrăm minim 2 ani cu un copil pentru a obţine rezultate. Nu promitem miracole, dar facem tot ce putem pentru a schimba starea copilului, să-l ajutăm să se dezvolte cât poate el de bine. Visul nostru este ca la un moment dat să construim un centru mai mare, care să acopere mai multe nevoi; în care părinţii să-şi poată aduce copiii de dimineaţa până seara, unde copilul să poată să urmeze toate etapele de recuperare, de la kinetoterapie la educaţie şi la dezvoltarea autonomiei personale”, Mirela Codreanu.
Ce o supără pe Mirela Codreanu, este ca jobul ei să fie considerat unul trist. Nici vorbă de aşa ceva: aceasta trăieşte progresele făcute de fiecare copil, iar din ele extrage energia pentru a merge mai departe:
„Fiecare copil are ceva de oferit; noi trebuie să descoperim acel ceva şi să dezvoltăm acel potenţial. Ne luăm energia din tot ceea ce facem aici, pentru că totul este pozitiv: copiii noştri cresc şi se dezvoltă, ne oferă în fiecare zi bucuria împlinirii profesionale. Poate că nu pot să ajut un copil să ajungă la facultate; dar pot să-l pun pe picioare, pot să-l învăţ primele lui cuvinte, pot să-l învăţ cum să se îmbrace sau cum să se joace. Bucuria asta te încarcă şi-ţi dă energie pentru următorul copil sau pentru următorul proiect”, Mirela Codreanu.
Realizator: Andrea Nagy
Sursa foto: Facebook Grădiniţa Malteză
