Săptămâna trecută, când a fost aniversată Ziua Internațională a Educației, am stat de vorbă cu profesori Merito – distincție acordată de Fundația Romanian Business Leaders pedagogilor care au rezultate deosebite. Astfel, l-am cunoscut și pe domnul Lucian Oprea – profesor de fizică la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța care ne-a împărtășit câteva din proiectele de suflet și modul în care se implică în procesul educațional.
Inspirați de metafora Bibliotecii noastre de Bucurii, dialogul cu domnul profesor Lucian Oprea a atins praguri filozofice ale fizicii, cu abordări ale manifestării Universului, din care facem parte, văzut din perspectiva teoriilor interdisciplinare, legi ale fizicii cuantice, fractali…, dar mai ales a intenției și proiecției că lumea în care trăim poate fi mai bună și mai frumoasă.
Pe site-ul proiectului Merito aflăm că …
Fizica nu e grea când…
La prima oră pe care o predă unei clase, Lucian Oprea le spune elevilor cine e și cum a ajuns profesor. Le spune cu ce se ocupă fizica și de ce e o cale de cunoaștere. Le explică de ce e bine că au ales Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanţa și le vorbește despre dorința de a fi bun. Le spune că se poate învăța fără să tocești. „De regulă, e un discurs mobilizator. Până și pe mine mă mobilizează. Și după ora asta, e bine patru ani.”, mărturisește Lucian Oprea.
Ne uităm în jur și nu e greu de observat cum totul devine parcă haotic, greu de controlat sau anticipat. De aceea, am fost curioși să aflăm cum vede Lucian Oprea, ca profesor de fizică, aplicarea teoriei haosului în perspectiva orânduirii lucurilor pentru a trăi în ”pace și bunăvoire”.
În esență, teoria haosului este un domeniu de studiu în matematică, fizică, economie și filozofie și se ocupă cu studierea comportamentului sistemelor dinamice care sunt foarte sensibile față de condițiile inițiale. Această sensibilitate mai este numită și ”efectul fluturelui” inventat de savantul Edward Lorentz care spunea:
„Mișcarea aripilor unui fluture, azi, poate produce o mică schimbare a atmosferei. Din această cauză și de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o lună poate, o tornadă care trebuia să lovească coasta Indoneziei nu va mai apărea. Sau din contră, se va produce tocmai din această cauză.”
Iar în ceea ce privește fractalii aceștia au fost semnalați, în a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, de anumiți matematicieni fiind descriși ca entități geometrice excepționale, fără nicio asemănare cu figurile și corpurile studiate până atunci.
Colocvial, un fractal este o figură geometrică fragmentată sau frântă care poate fi divizată în părți, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puțin aproximativ) o copie miniaturală a întregului”.
Lucian Oprea este genul de profesor care își adaptează modul de predare în funcție de atenția, interesul, capacitatea de înțelegere, cultura generală a elevului și alte aspecte care pot să apară.
Dacă rezultatele la tezele sau lucrările de fizică au fost prea slabe, Lucian Oprea a considerat că este problema lui, ca profesor, și a reluat procesul de examinare după ce a încercat să explice mai bine sau ”mai altfel”.
Astfel, ora de fizica este tratată dincolo de catedră, cu abordări complexe, ideologii fundamentaliste despre materialism și idealism, cu aspecte inedite ale sistemelor dinamice neliniare în care fractalii, teoria haosului, fizica cuantică… au roluri determinante.
Domnul profesor Lucian Oprea se consideră un optimist iremediabil, căruia îi este greu să vorbească despre el însuși, dar pentru acest articol,ne-a trimis câteva rânduri:
”Întotdeauna mi-a venit greu să vorbesc despre mine, poate pentru că de mic copil mi s-a spus să nu mă laud cu ceea ce fac, sau cu ceea ce sunt. Am transferat această corvoadă pe umerii celor cu care am avut șansa de a comunica și care au acceptat să vorbească despre asta.
Cred că drumul care m-a adus aici a început cam pe la 12 ani, eram în clasa a VI-a când am avut permisiunea deschisă de a asculta discuțiile de seară dintre părinții mei și prietenii lor care veneau în vizită. Atunci am auzit-o pe mama susținându-i pe profesori (îi cunoștea destul de bine, fiind asistentă medicală la școală) și descriindu-i ca fiind ”un fel de apostoli”, argumentul acesta și exemplele aduse nefiind combătute de cei care o ascultau. Nu știam exact ce înseamnă acest lucru în viața reală, dar pentru mine oricum profesorii erau creaturi mitice, amestecate adesea printre zeii, sau semizeii din Legendele Olimpului, carte pe care o adoram și o ador și acum.
Tot atunci am aflat despre dorința fiecăruia dintre noi de a lăsa ceva în urmă. Nu știam că urma să devin profesor, dar înțelesesem că este ceva foarte dificil. Când am reușit acest lucru, am realizat cât de profundă și adesea invizibilă în mod direct este schimbarea pe care o putem produce. Ceea ce lăsăm în urmă este chiar viitorul.”
Realizator: Camelia Teodosiu
Fotografii puse la dispoziție de Lucian Oprea
