La “România de nota 10” vă prilejuim întâlnirea cu oameni de excepție și faptele lor exemplare, iar acum v-o prezentăm pe Claudia Cochină, cea care a fondat la Craiova o școală… altfel.
Într-o perioadă în care notele au trecut cumva în plan secund, nu putem să nu remarcăm faptul că o Românie de nota 10 nu se poate realiza decât printr-o educație coerentă, consecventă și eficientă. Iar modelele educaționale validate în societățile cu tradiție trebuie și pot fi preluate și implementate, dacă există voință și bunăvoință.
Și invitata noastră a fost de neclintit în dorința ei de a oferi educație de cea mai bună calitate copiilor la Inspira International School din Craiova, prima și deocamdată singura școală privată din Oltenia autorizată Cambridge International, care și-a deschis porțile, la 1 septembrie, pentru copiii care vor să descopere lumea și minunile cunoașterii prin alte modalități decât cele perpetuate de decenii în sistemul de educație tradițional.
Inspira, școala începe de la 5 ani. Iar materiile, cum ar fi engleza, științele exacte și artele, se predau prin joacă și experimentare, după cum i-a explicat lui Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova, fondatoarea și managerul Inspira International School, Claudia Cochină.
Foto: Inspira International School