Radio Constanța: Stelian Niculescu, omul din spatele primului calculator creat în România

Radio Constanța: Stelian Niculescu, omul din spatele primului calculator creat în România

23
0

În zilele noastre, aproape că nu putem concepe munca, viața și multe din activitățile pe care le desfășurăm, fără computere și, de câteva decenii încoace, fără o conexiune la internet. Puțini însă își amintesc de perioadele începuturilor în domeniul calculatoarelor și a sistemelor noi de calcul care au revoluționat lumea modernă.

Profesorul univ dr. Stelian Niculescu, în vârstă acum de 84 de ani, este unul din oamenii care au făcut parte din echipa creatoare a primului calculator din România. Se întâmpla în anul 1960, atunci când celebrul profesor academician Grigore Moisil a inițiat proiectarea și realizarea primului calculator electronic, CIFA-1, în cadrul Institutului de Fizică Atomică. Au urmat şi altele, fiind vorba de calculatorul CIFA-3, cu care a fost dotat, în 1963, Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti.

Stelian Niculescu a făcut parte cu mult entuziasm din grupul de studenți ai profesorului Grigore Moisil și a povestit, într-un interviu la Radio Constanța, cât de mult a contat pentru dezvoltarea carierei sale, faptul că a fost ucenicul renumitului matematician.

”Marele noroc al profesiei pe care mi-am ales-o a fost că l-am întâlnit pe profesorul Grigore Moisil, în anul I de facultate, în anul 1958, când am văzut un afiș prin care se anunța că Moisil reia seminariile de teorie algebrică a mecanismelor automate. Tot el este cel care a înființat prima secție de mașini de calcul din țară în cadrul Facultății de Matematică a Universității București. Cei mai mulți studenți își doreau să intre la această secție, a fost atunci o selecție riguroasă iar eu am avut șansa de a fi acceptat”, își amintește cu nostalgie profesorul Stelian Niculescu.

Tot Grigore Moisil a fost cel care a reușit să înființeze, în 1962, Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti iar după absolvirea facultății, fostul său student, Stelian Niculescu, a devenit unul din primii informaticieni și cercetători matematicieni români angajaţi la Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti.

În cadrul Institutului Central de Informatică, s-a ocupat de instruirea cadrelor didactice în Informatică iar în 1980 devenea doctor în ştiinţe matematice la Facultatea de Matematică-Mecanică a Universităţii din Bucureşti. Stelian Niculescu a fost și inspector general pentru Informatică dar și profesor universitar la Departamentul Ştiinţe Inginereşti din cadrul Universităţii Politehnice.

A scris nu mai puțin de 18 cărți pentru elevi și manuale de informatică și pentru întreaga sa carieră didactică a primit în 1998 un premiu de excelenţă.

Numele lui Stelian Niculescu este inclus în Dicţionarul specialiştilor (Who’s Who) în ştiinţa şi tehnica românească.

Redactor – Magda Vâjaică