Bucuria artei culinare împărtășită de Crăciun cu Lady Chef Cornelia Ghișoi

Bucuria artei culinare împărtășită de Crăciun cu Lady Chef Cornelia Ghișoi

35
0

În această seară, petrecută în bucurie și armonie alături de cei dragi, vă propun  printre colinde să vorbim despre arta culinară care ne poate aduce inspirație pentru mesele festive, inclusiv cele ale sărbătorilor de iarnă.

Invitata emisiunii este doamna Cornelia Ghișoi  – maestru în arta culinară, Executive Chef, la Aro Palace Brașov. Este singura Lady Chef din România și din Sud Estul Europei, profesor asociat la Universitatea Transilvania din Brașov, secretar General al Asociației Naționale a Bucătarilor și cofetarilor, membru Euro-Toques Romania, membru fondator la ESCOFFIER România și, ca urmare a unor specializări și a susținerii unui examen , la Luxemburg , a obținut diploma care îi permite să jurizeze la nivel internațional.

Lady Chef Cornelia Ghișoi ne va oferi câteva idei pentru a ne bucura și culinar de aceste sărbători, însă nu înainte de ne spune câte ceva despre cele mai importante proiecte în care este implicată:

”În 2020, la Stutgard, în Germania, la olimpiada Mondială ,cu echipa din Brașov am câșstigat medalia de argint, din mai mult de  40 de țări. Iar la individual, tot medalie de argint. Rezultate foarte frumoase pentru România, dar nu aude cine trebuie. Am realizat mai multe proiecte frumoase, ultimul, care a avut ca protagoniști copii de clasa a-IV-a s-a numit BOBUL DE GRÂU – O CĂLĂTORIE ÎN LUMEA BUCURIEI.

Am adus bucătăria românească la loc de cinste cu ocazia OPEN DAYS, când Parlamentul European și-a deschis porțile pentru Gastronomie , în colaborare cu Euro-Toques International , eveniment care a reunit 14 chefi din 14 țări europene , membre Euro-Toques , care și-au prezentat bucătăria tradițională în fața a 1400 de parlamentari.  Rezultatele au fost uimitoare după cum a apreciat directorul afacerilor publice, domnul LAURENT  THIEULE.” – Lady Chef Cornelia Ghișoi

Când și cum a apărut pasiunea pentru gătit?  

”La doar 16 ani, văzând că nu am nici un liceu de profil în zona mea, am decis să plec la Brașov, fiind din Argeș de loc. Nu știam ce mă asteaptă, știam că ceea ce individualizează bucătăria românească esta faptul că preparatele sunt ușor de realizat, fără să necesite dotări speciale, iar ingredientele sunt la îndemâna oricui. Însă știam că preparatele se găteau într-un timp mai îndelungat. Acum lucrurile s-au schimbat, avem tehnologie, avem tehnici diferite  care ne ajută să gătim rapid și….DA, gătim și  la temperatură joasă într-un mediu controlat, metodă care ne ajută să dăm savoare, gust și să păstram toate proprietățile materiilor prime.

Am trecut cu greu peste perioada de acomodare. La 16 ani, fiind cea mai mică, eu trebuia să fac peste 400 de clătite pe zi, pentru preparatul crochete brașovene care are la bază carne de porc și vită, învelit într-o foaie de clătită, apoi împesmetat, gătit în baie de ulei și  acompaniat de sos tomat și smântână. Este un preparat delicios dacă știi să îl gătești și dacă folosești ingrediente proaspete. Am știut ce vreau. Au fost și momente grele, dar niciodată nu am dat înapoi. Prin puterea exemplului, am vrut să demonstrez că se poate.”

Care sunt calitățile unui maestru bucătar?

”Eu consider că educația, imaginația, gustul, personalitatea, și rafinamentul, măestria și respectul constituie calitățile principale de care un maestru trebuie să dispună.”

Cum se ajunge de la gătitul cu dăruire, la arta culinară?

”Îmbrățisez o artă  care se face cu grație, uneori în tăcere și cu rigoare, alteori cu un zâmbet pe buze. Ceea ce consider foarte important,  atunci când prepari un fel de mâncare este ca preparatul să arate deosebit și să ofere combinații inedite care să provoace cele cinci simțuri. Trebuie continuată educația consumatorilor. Oaspetele trebuie să înțeleagă, singur, că soluția pentru o viață sănătoasă o reprezintă viața echilibrată. Dar, foarte important de știut, clientul este cel mai important judecător al tagmei noastre.”

Care au fost persoanele care v-au influențat acest drum profesional și ați reușit să ajugeți prima și singura Lady Chef din Romania și din Sud Estul Europei?

”Personal am avut norocul să fiu discipol al unor redutabili maeștri ai artei culinare de la care am desprins secretele meseriei pe care o profesez și astăzi. Am reușit să mă afirm într-o lume unde, de regulă, barbații fac carieră.

Dintre mentorii mei i-aș aminti pe: Dumitru Burtea, Ilie Cotărleț, Nicolaie Urs, Anghelescu Stelian…  De asemenea, am avut ocazia să merg la Institut la Paul Bocuse. Acest ambasador al gastronomiei franceze, Paul Bocuse, a reușit să pună amprenta pe tot mapamondul. Am fost invitați la aniversarea de 25 de ani de competiție PAUL BOCUSE.  A fost o întâlnire emoționantă care va ramâne la loc de cinste în tolba cu amintiri.”

Seara de Crăciun petrecută alături de cei dragi, cu colinde și bucate alese, cu miros de cozonac și arome de citrice, bradul plin de strălucire… Acest tablou, real sau venit din imaginația stârnită de bucuria sufletului este completat de dialogul cu invitata acestei ediții – Cornelia Ghișoi care este singura Lady Chef din Romania si din Sud Estul Europei . Cornelia Ghișoi are performanțe impresionante – și nu ar ajunge o singură emisiune să vorbim despre toate. Vă putem spune că de la zecile de olimpiade gastronomice, concursuri internaționale de artă culinară și competiții specifice acestui domeniu, a adunat medalii de aur, argint și bronz, premii și diplome recunoscute la nivel internațional ceea ce i-a adus recunoaștere și apreciere.

Dacă doriți să aflați ce idei ne-a oferit Lady Chef Cornelia Ghișoi, pentru a face masa mai bogată și impresionantă culinar, în zilele acestor sărbători de iarnă și de ce nu poate și cu alte ocazii, vă invităm să ascultați emisiunea noastră.

Realizator: Camelia Teodosiu