Se spune că „un popor fără tradiții este ca un copac fără rădăcini aflat în bătaia vântului”.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la România de Nota 10! Trebuie să vă mărturisesc ceva: „Mi-s tare mândră că-s româncă”. Chiar în Mândra mergem de această dată, satul transilvănean din inima Țării Făgărașului în care poveștile se țes din străbuni, iar broderiile, ieșite din mâini tăbacite de vremuri, spun, la rândul lor, istorii, într-un concept autentic adus în contemporaneitate. Totul într-o căsuță veche de la începutul secolului trecut, construită cu bani americani, în care acum sălășluiește unicul Muzeu de pânze și povești.
În urmă cu mai bine de un deceniu, treceam pentru prima oară pragul bătrânei căsuțe mândrene. Erau primii pași, primele povești, primele bătăi ale inimii a ceea ce avea să devină un muzeu inedit și un loc în care tradițiile străvechi sunt mai noi ca niciodată.
Și atunci și acum, în prag ne-a întâmpinat Alina… Alina Zară, o româncă devotată meleagurilor natale despre care și-a dorit să audă nu doar toată țara, ci toată lumea. A studiat la București, a călătorit, a avut proiecte în diferite colțuri de Românie, dar ața de pe mosorul sufletului a tras-o acasă, în Mândra. A simțit ca este datoria ei să ducă mai departe tradiția locului și visurile bunicii sale.
„Mama Ruța a lu’ Cuculaie, din Mândra, era o femeie dibace, credincioasă, harnică, înțeleaptă și bună ca pita lui Dumnezeu! Era pricepută la tot ce ținea de rânduiala muierească: la gătit, la cusut, la iubit și la crescut frumos copii, la rugat Dumnezeu pentru pace și liniște. Războiul de țesut nu ieșea niciodată din casa dumneaei! Era singura care mai știa să „descebăluiască” modelele de țesături vechi, într-un soi de „rețetă”, ca un portativ muzical. Din scriitura asta, mai apoi, femeile din 15 sate dimprejur, urzeau, dădeau prin spată și țeseau zestrea Țării Făgărașului! Mama Ruța avea o suveică! Unealtă veche de lemn, cu care se poartă firul printre ițe în război și cu care se țese pânza!”, scrie Alina Zară în descrierea celui mai inedit proiect românesc de călătorii – Suveica Mamei Ruța în jurul lumii.
Mândreanca Ruța era o femeie parcă dincolo de vremurile sale și își dorea nespus de mult să iasă din satul său și să colinde lumea, în lung și-n lat, mai ales că în acele vremuri mulți săteni de-ai săi se îmbarcau pe vapoare și călătoreau câte 6 luni în cealaltă lume, pe tărâmurile americane. Munceau câte un an, strângeau ceva bănuți și veneau alte 6 luni pe ocean pentru a construi câte o căsuță așa cum era și a ei, cu dolari americani. Mama Ruța nu a mai apucat să descopere la pas misterele lumilor de dincolo de granițe, cel puțin fizic pentru că spiritul ei a călătorit până acum peste 1 milion de kilometri. Da, ați înțeles bine! Cum a fost posibil acest lucru? Păi, datorită unei nepoate care a văzut dincolo de bariera lumii de aici și lumii de dincolo. Într-o zi oarecare, pe când Alina răscolea valizele, lăzile și podul casei pentru a găsi amintiri neprețuite a găsit o suveică și, printr-un efect proustian demn de cărțile de povești, și-a revăzut cu ochii minții și ai sufletului întrega sa copilărie, pe vremea când era de-o șchioapă și tot învârtea un glob pământesc căutând povești nespuse despre locuri îndepărtate, iar lângă ea, Mama Ruța învârtea de zor suveica la lucru.
Nu a fost nevoie decât de câteva momente de inspirație pentru a-i „face” bagajul suveicii și a o trimite în lume. Astfel, suveica Mamei Ruța a ajuns din Bali până în Rio de Janeiro, din Noua Zeelandă până în Viena și chiar era cât pe ce să îl cunoască pe Dalai Lama dacă nu ar fi fost ascuțită și considerată armă albă. Zeci de prieteni vestiți și mai puțin vestiți și-au dorit să o ia cu ei, să o fotografieze în diferite colțuri ale lumii și să ducă spiritul Mamei Ruța acolo unde gândurile sale erau deja. Și dacă ați crede că după mai bine de un deceniu, aventura suveicii s-a terminat, ei bine, aflați ca nu. Recent a fost văzută în Canada.
”Suveica Mamei Ruța este proiectul nostru internațional de călătorie. Este suveica de la războiul cu care bunica noastră ne-a țesut zestrea. Avea multe suveici pentru că o femeie cu rânduială avea multe suveici. Bunica își dorea foarte mult să vadă lumea, ce este dincolo de granițele satului. Spre exemplu, voia să vadă de unde vin mărgelele de sticlă pe care și le cususe pe ia de mireasă. Veneau de la Paris. Ar fi putut să se uite pe o hartă, dar voia să vadă ce e înseamnă Parisul acela care făcuse mărgelele de sticlă pentru care părinții ei au vândut un vițel și o vacă”, ne-a povestit emoționată Alina Zară.
O vorbă din străbuni spune că „Dar din dar se face Rai” sau „Fă Rai din ce ai”. Ambele sunt valabile unui alt proiect unic în țară inițiat de Alina Zară, conceptul Mândra Chic prin intermediul căruia se creează zestre contemporană. Este exemplul perfect pentru aducerea tradițiilor în zilele noastre păstrându-le, în același timp, autenticitatea. Astfel, în atelierul din Mândra, vechiul și noul devin unic. Ani de zile, a „cotrobăit” Alina Zară prin lăzi de zestre, uitate de timp și oameni, și a reușit să scoată la lumină, mai strălucitoare ca niciodată, bucăți de pânza brodate de femeile vremurilor pierdute în timp. Le-a redat intensitatea și, cu dibăcie, le-a aplicat pe tricouri moderne. Le-a adăugat acel detaliu care face diferența, câte o vorbă de duh românească. Și, uite așa au plecat peste tot prin țară sau prin lume la românii care și-au dorit un colț de țarișoară cu ei. Alături de acestea, au apărut și deja vestitele pernuțe de colț cu citate sau mândruțele, simboluri țesute și brodate cu migală, purtate, cu mândrie, la piept.
”Poartă oamenii cărora le este dor de rădăcini, iar noi putem să le alinăm dorul cu aceste creații de zestre contemporană. Totul a pornit tot de la suveica Mamei Ruța pentru că cei care au dus-o prin lumea au primit și un chit în care era inclus un tricou de călăuză. Inițial, acestea aveau bucăți de pânză brodate de Mama Ruța, acum au altele, brodate la fel de frumos. Noi le spunem tricouri manifest pentru că prin intermediul lor, transitem în lume niște mesaje, în felul nostru așa cum strămoșii noștri își transmiteau mesajele prin portul lor. Acum, în Mândra, nimeni nu mai aruncă nimic, iar cu noi, oamenii fac un troc, ne dau bucăți de pânză brodate, iar noi le aplicăm pe tricouri pentru copiii lor. Unii își doresc astfel de piese de zestre contemporană încă de la botezul celor mici, apoi noi îi ajutăm și de la un an la altul mutăm bucățica de pânză brodată pe alte elemente vestimentare, ducându-se astfel mesajul din generație în generație. Ceea ce am mai reușit să facem în cadrul acestui proiect a fost să îi convingem pe mândreni, împreună cu preotul din sat, să nu își mai îngroape portul vechi, foarte prețios”, ne-a mai spus Alina.
Însă, toate aceste proiecte de suflet aveau nevoie de o căsuță a lor. Astfel, a luat naștere unicul Muzeu de pânze și povești din țară, chiar în satul Mândra din județul Brașov. Căsuța de altădată a Mamei Ruța primește acum zeci de vizitatori curioși să îi afle povestea. Mulți intră din curiozitate și ies cu amintiri de neuitat, alții vin special. Dacă te nimerești vara sau în vacanțe, ai putea fi întâmpinat de alai de copii veniți la atelierele dedicate lor.
La Muzeul de pânze și povești din Mândra, totul este atemporal și firesc, de la obiectele ce i-au aparținut Mamei Ruța precum patul de zestre, mașina de cusut, dulapul cu pânzături și războiul de țesut funcțional, până la cărțile poștale pe care încă le mai poți trimite cuiva drag.
Poate acum, mai mult ca niciodată avem nevoie de povești în viețile noastre, povești cu bunici și nepoți care se îmbrățișează, cu glasuri zglobii de copii alergând pe ulițe, cu părinți gospodari care înfloresc ogrăzile, cu arome și gusturi ca la mama acasă. Să ne creăm propriile tradiții, fără a le uita pe cele de altădată, să avem propriile începuturi, cu respect și admirație pentru cele din trecut.
Foto: Muzeul de pânze și povești, Alina Zară, Bianca Bucă
Redactor: Bianca Bucă
