„România de nota 10” vă prezintă poate cel mai ambițios proiect de acțiune civică din mediul rural care are în prim plan femeile abuzate. La câțiva kilometri de Craiova prinde contur primul centru local de sprijin pentru femeile victime ale violenței domestice din mediul rural.
Peste 65 de femei vor învăța să gestioneze situațiile de risc cu care se confruntă. Vor dobândi abilități de comportament care să le ofere curajul de a denunța cazurile de violență și să ia atitudine împotriva abuzurilor la care sunt supuse. Și, mai mult, vor învăța puterea cuvântului EU!
Bătaia nu e ruptă din rai este noul proiect al Asociației Dezvoltare si Psihoterapie prin Acțiune, totul plecând de la un vis pe care l-a avut psihoterapeutul Irina Gruia, președinta asociației, intervievată de colega noastră de la Radio România Oltenia-Craiova Andrada Cojocaru.