E timpul ca din rafturile Bibliotecii noastre de Bucurii să alegem și inspirația necesară planurilor de vacanță. Sunt Camelia Teodosiu și m-am oprit la destinații care atrag prin istoria lor, frumusețea locurilor, dar mai ales prin lecțiile din care ar trebui să învățăm ce înseamnă toleranța și viața trăită în armonie.
Ideea acestei teme a apărut ca urmare a impresiei puternice lăsată de o discuție cu Ștefan Baciu – colegul meu, jurnalist la Radio România Internațional. Caracteristica de bază a unui jurnalist este curiozitatea, iar Ștefan Baciu este tot timpul dornic să descopere și să afle informații interesante. De altfel, are o Bibliotecă de Bucurii demnă de apreciat.
În calitatea lui de Președinte al Clubului Presei de Turism FIJET România, Ștefan Baciu a călătorit prin multe locuri din lume, încercând să descopere cele mai interesante povești care fac excepție de la finalurile fericite, cu aspecte inedite din viața oamenilor influențați de istoria neamului lor scrisă de învingători sau nedefinită încă.
Pentru că destinațiile alese pentru această emisiune au frumusețea lor mai presus de tristețea amintirilor. Vom ajunge, așadar, în Cipru, în apropierea unui oraș încremenit ca-n povestea Frumoasei din Pădurea Adormită – Famagusta – orașul fantomă cum i se mai spune acum pentru că nimeni nu mai poate trece dincolo de gardul de sârmă ghimpată care îl înconjoară.
Apoi vom poposi și în Bosnia pentru a afla despre măreția orașului Sarajevo înconjurat de munți înalți martori ai conflictelor interetnice și despre povestea acelui Tunel al Speranței care a salvat viețile celor care au apărat orașul.
Iată ce ne povestește Ștefan Baciu despre aceste locuri a căror frumusețe depășește tristețea amintirilor despre conflictele interetnice care le-au marcat:
VAROSHA
Ştefan Baciu: ”A treia insulă ca mărime din Mediterana după Sicilia şi Sardinia, Cipru a fost un punct strategic, fiind stăpânită de-a lungul timpului de asirieni, egipteni, persani, romani, cruciaţi, bizantini, otomani şi britanici. Toate civilizaţiile au lăsat semne ale trecerii lor care au devenit, în bună parte, atracţii turistice. În 1960, Ciprul a obţinut independenţa de stat, fiind fondată o republică cu două comunităţi şi două limbi oficiale: greacă şi turcă. Încurajarea naţionalismului a dus însă la creşterea tensiunilor între cele două comunităţi, iar în iulie 1974, a izbucnit un conflict sângeros, în timpul căruia mulţi ciprioţi greci şi ciprioţi turci şi-au părăsit proprietăţile şi şi-au abandonat bunurile pentru a scăpa cu viaţă. După epurarea etnică de atunci, cele două comunităţi trăiesc separate de o aşa-numită linie verde, care divizează insula, inclusiv capitala, Nicosia, o linie care înseamnă clădiri abandonate şi garduri de sârmă ghimpată. Începând din anul 2003 au fost deschise mai multe puncte de trecere a liniei verzi, pietonale sau rutiere, ceea ce a permis ciprioţilor să treacă dintr-o parte a insulei în cealaltă, dar a oferit, totodată, vizitatorilor şansa de a ajunge mai uşor la obiective situate de o parte sau de alta a liniei care separă cele două comunităţi. În estul insulei se află oraşul Famagusta, care, în perioada anilor 60, ajunsese una dintre cele mai râvnite destinaţii turistice la nivel mondial. În iulie 1974, timpul s-a oprit în loc, toate hotelurile şi casele de vacanţă fiind abandonate peste noapte. Acum i se spune oraşul-fantomă pentru că nimeni nu mai poate trece dincolo de gardul de sârmă ghimpată. Ghidul care mi-a arătat, de la distanţă, siluetele unor hoteluri abandonate, mi-a prezentat şi istoria acestui loc: „Oraşul-fantomă, numit Varosha, se întinde pe 8 km de plajă. Era un teren agricol foarte fertil, dar în timp britanicii şi americanii şi-au construit aici case de vacanţă. Britanicii au construit cluburi pentru militari şi, după obţinerea independenţei, în 1960, arhiepiscopul Makarios, preşedintele Ciprului, le-a invitat pe toate marile lanţuri hoteliere din lume să investească aici şi le-a oferit terenuri la mare. Aceste lanţuri şi-au construit hoteluri din 1960 până în 1974 şi astfel a devenit ce mai populară zonă turistică din lume. Staruri de la Holywood, familia regală britanică, toţi mergeau acolo în vacanţă, iar mulţi britanici şi americani făceau investiţii în domeniul imobiliar. După divizarea insulei, această destinaţie de vacanţă şi vorbim de o capacitate de 10 mii de locuri de cazare, a rămas în zona turcească a insulei, iar Naţiunile Unite au decis ca, după soluţionarea conflictului, aceste construcţii să revină în posesia proprietarilor, dar pentru că din 1974 şi până acum nu a fost găsită nicio soluţie, această zonă a rămas închisă publicului.”
Se spune că în camerele de hotel se află bagaje abandonate ale ultimilor clienţi, că în magazine manechinele sunt încă îmbrăcate cu creaţii vestimentare ale verii 1974 şi că în reprezentanţele auto există maşini produse tot în acel an, cu 0 km la bord. Două atracţii turistice din Famagusta, fortăreaţa şi fosta catedrală romano-catolică, transformată în moschee în timpul dominaţiei otomane, se află la mică distanţă de oraşul-fantomă Varosha. De fapt nu i-aş spune oraşul-fantomă, ci mai degrabă paradisul pierdut, un paradis pe care cele două comunităţi l-ar putea reconstrui împreună, într-o bună zi…”
FAMAGUSTA
Ştefan Baciu: ”Fondat în urmă cu peste trei mii de ani, oraşul Famagusta reprezenta, înainte de conflictul care a divizat insula în anul 1974, cea mai mare atracţie turistică a Ciprului. Era una dintre cele mai căutate destinaţii pentru plajele sale, pentru sporturile nautice şi pentru animaţia din cluburile, restaurantele şi hotelurile din cartierul sudic Varosha, întins pe 8 km de coastă. Famagusta rămâne o mare atracţie turistică pentru cei care doresc să viziteze vestigiile istorice din partea veche a oraşului. Din perioada romană, când aşezarea se numea Salamina, au rămas mai multe vestigii, printre care un amfiteatru. Unul dintre cele mai importante monumente istorice este Catedrala Sf. Nicolae, construită în stil gotic la sfârşitul secolului al 12-lea, în timpul dinastiei franceze Lusignan care ajunsese să stăpânească insula. După ce insula a fost cucerită de otomani, catedrala a fost transformată în moschee şi a primit numele celui care a cucerit insula, Lala Mustafa Paşa. Chiar dacă în locul clopotniţei a fost construit un minaret, construcţia şi-a păstrat arhitectura gotică. Ca o curiozitate pentru cei care au astfel de exemplare în ghivece, în piaţa din faţa fostei catedrale, în apropierea fântânii, se află un ficus uriaş, de mărirea unui stejar, pe o plăcuţă fiind menţionat faptul că a fost plantat în anul 1299.
În apropierea catedralei Sf. Nicolae se află zidurile Palatului veneţian, ridicat la sfârşitul secolului al 15-lea, după ce regina Caterina Cornaro din dinastia Lusignan a decis, în anul 1489, să cedeze insula veneţienilor. Palatul a fost distrus, se pare, în 1571, în timpul asediului otomanilor, însă zidurile faţadei au rezistat astfel încât vizitatorii pot remarca stilul renascentist.
În această zonă istorică a oraşului Famagusta se află mici restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri, iar de aici se poate ajunge imediat la fortificaţia de pe malul mării, cunoscută sub numele de castelul lui Othello. Este de fapt o construcţie cu ziduri groase şi cu 4 turnuri de apărare, din perioada dinastiei Lusignan şi care avea rolul de a proteja portul împotriva atacurilor dinspre mare. Fortăreaţa a fost întărită în perioada în care Ciprul s-a aflat în stăpânirea Republicii Veneţiene. Recent restaurată, fortăreaţa a devenit un loc de promenadă pentru vizitatori. I se spune castelul Othello după numele unui guvernator veneţian de la începutul secolului al 16-lea. Şi pentru că trebuia să capete şi o legendă, celebra piesă a lui William Shakespeare, scrisă un secol mai târziu, şi-ar fi luat numele de la acest castel.”
LA PAS PRIN SARAJEVO
Ştefan Baciu: ”Sarajevo este un oraş înconjurat de munţi înalţi astfel încât temperaturile nocturne sunt uneori la limita îngheţului chiar şi în plină primăvară. Pentru a descoperi atracţiile turistice din zona veche a oraşului vă propun ca punct de plecare clădirea Primăriei din Sarajevo, oraş care din punct de vedere administrativ este împărţit în zone. Reţeaua de transport public este bine pusă la punct, un bilet costând echivalentul a 0,8 euro la chioşc sau 0,9 euro dacă îl achiţionaţi de la şofer. Se spune că sediul primăriei este cea mai elegantă clădire construită între 1878 şi 1918, perioada administraţiei austro-ungare. În interior descoperim nu numai faptul că este bogat ornamentată şi că are luminator spectaculos colorat, ci şi faptul că în interior se află Muzeul de istorie a oraşului precum şi Muzeul Genocidului şi Crimelor împotriva Umanităţii, cu o sală ce reconstituie decorul sălii de judecată a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Din această clădire a ieşit arhiducele Franz Ferdinand şi soţia lui, Sofia, înainte de a fi deveni, la următorul colţ de stradă, victimele atentatului din 28 iunie1914, care avea să fie scânteia primului război mondial. De la clădirea primăriei se deschide strada Bravadziluk, cu multe restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri. La celălat capăt al străzii ajungem într-o piaţă istorică, Bascarsija (Başkarşia), înfiinţată în secolul al 15-lea de generalul otoman Isa-Beg Isakovic, guvernatorul Bosniei de la acea vreme. În mijlocul pieţei se află o veche fântână, care are, la rându-i, povestea ei după cum am aflat de la ghidul nostru, Mohamed: „Sunt două țevi, una pe o parte, alta pe partea opusă. Conform unei legende, dacă bei dintr-o parte, vei reveni la Sarajevo, dar, dacă vei bea apă din ambele părți, te vei întoarce pentru a te căsători.”
La mică distanţă de această piaţă se află Hanul Morica (Moriţa), o clădire construită de Gazi Husrev-Beg, guvernator al Bosniei la jumătatea secolului al 16-lea. Clădirea care altădată adăpostea 300 de persoane este acum un loc al celor care fac obiecte de artizanat: „A fost o frumoasă tradiție aici, la Sarajevo. Înainte de administrația austro-ungară, venind din est sau din vest, pentru orice scop, afaceri,călătorie sau în trecere, puteai sta în acest caravanseray fără să plătești pentru trei nopți. Oricine depășea acest termen, trebuia să plătească.”
Trebuie să alocaţi câteva ore pentru a vizita majoritaeta obiectivelor din centrul vechi al oraşului Sarajevo. Într-o arie restrânsă se află moscheea Gazi-Husrev Beg, Turnul cu ceas din secolul al 17-lea, Catedrala romano-catolică şi o veche Catedrală ortodoxă a Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. Pe una dintre străzi veţi întâlni o linie care delimitează, în mod simbolic, zona de bazar a centrului vechi de zona unor clădiri mai înalte şi de unde puteţi privi spre est sau spre vest. Iar dacă vă opriţi la o terasă, este bine să stiţi că, în ciuda aparenţelor, la Sarajevo nu veţi fi serviţi cu cafea turcească, ci, normal, cu o mică ceaşcă de cafea bosniacă.”
Realizator: Camelia Teodosiu
