”Amurgu-mbracă Delta toată-n aur
Cu turla unui sat lipovenesc,
Dar umbrele ostroavelor de plaur
Albastrul cenușiu îl împânzesc”. („Amurg în Deltă”, Ion Pillat)
Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la România de Nota 10! Ne lăsăm purtați de valurile Dunării printre ostroave, păpuriș și pelicani, cu zbor suav de pescăruși în vânt, până în locul în care fluviul sărută marea, bucurându-ne de tărâmul de poveste al Deltei Dunării, singura deltă din lume declarată în întregime rezervație a Biosferei și inclusă în Patrimoniului UNESCO în 1991.
Imediat după ce trecem Dunărea cu bacul, la Brăila, parcă pătrundem într-o altă lume, pe meleaguri mistice, cu peisaje selenare, căci astfel ni se înfățișează bătrâna doamnă Dobrogea, cu ai săi Munți Măcin erodați în sute de milioane de ani, având un singur vârf impunător de doar 467 m, Vârful Greci. Șoseaua șerpuiește lin printre aceștia, până la Tulcea, acolo unde deja peisajul devine deltaic.
Popasul de odihnă, noi l-am făcut pe malul Lacului Murighiol, devenit casă pentru coloniile de lebede albe care ne-au îmbiat în diafanul întuneric al nopții și în auriul răsăritului cu zborul lor zgomotos, dar atât de elegant. Murighiloul reprezintă și punctul de plecare al multora dintre călătoriile de vis pe romanticele canale ale Deltei Dunării. Nimic nu se compară cu răsăritul în Deltă, cu ale sale culori tulburătoare, sclipiri orbitoare de raze de soare, cu răvășirea părului cu adieri sălbatice de vânt, pătrunzând într-o lume fantastică în care făloșii pelicani, rafinatele lebede sau gălăgioasele lișițe parcă îți spun: Bună dimineața, Soare!
Odată ajunși în inima Deltei Dunării, puteți spune că vă aflați în cel mai mare muzeu al biodiversității în care veți găsi peste 5000 de specii de plante, păsări, insecte și mamifere, multe dintre acestea declarate specii unice și monumente ale naturii. Tot aici veți găsi singurele păduri de nisip din țară, dar și plante carnivore, aproape 200 de specii de plante medicinale și cel mai lung şarpe din Europa, Șarpele rău, specie protejată în Europa. Tot aici, printre firele de vegetație și-a făcut cuib și cea mai mică pasăre din România, pitulicea care cântărește doar 13 grame și are 10 cm lungime. Pe de altă parte, Delta Dunării, atât de iubită de păsările migratoare, devine acasă și pentru cea mai mare pasăre prădatoare din arealul său, Pelicanul Creț, a cărui anvergura a aripilor atinge 3,2 metri. Dacă alegeți să vizitați Delta în timpul toamnei, ați putea avea parte de un spectacol impresionant, zborul coloniilor cu sute de pelicani care se reunesc în diafane spirale ce se destramă ca spuma mării acoperind seninul cerului. Printre păsările pe care le mai puteți admira în acest paradis se număr: pescărușul albastru, lebăda de vară, barza neagră, egreta mică, pelicanul comun, cormoranul sau lișița.
Delta Dunării este cel mai întins teritoriu mlăștinos din Europa. 82% din aceasta este localizată în România, iar restul în Ucraina. Ceea ce este fascinant este și faptul că acest tărâm se mărește în fiecare an cu aproximativ 40 metri pătrați.
Delta Dunării are ca vecini la sud-vest podișul Dobrogei, la nord pe cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Ajunsă la Pătlăgeanca, Dunărea se bifurcă în Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe. Deși, în prezent, Delta Dunării se știe că face parte din Dobrogea, în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se află mult mai la apus, între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov, în epoca bizantină, având o structură geologică alcătuită din sediment vechi de peste 400 de milioane de ani.
Tărâm mângâiat de soare timp de aproape 2600 de ore pe an, Delta Dunării cu a sa sălbăticie nu a permis crearea unor comunități umane mari, densitatea medie fiind de 5 locuitori/km2. La recensământul din 2002, erau înregistrați cu puțin peste 14.500 de locuitori dintre care 87% români, 10% lipoveni și 1% ucraineni sau alte naționalități, cu mențiunea că, în trecut, acest teritoriu era preferat de greci.
Una dintre cele mai emoționate incursiuni deltaice este cea în lumea magică a haholilor din satul Letea al căror număr, în prezent, depășește cu puțin 300 de persoane. Acesta face parte din comuna C.A. Rosetti din județul Tulcea, situându-se pe cel mai mare grind deltaic, Letea, care a luat naștere în urmă cu 10.000 de ani.
Haholii sunt, neoficial, refugiați politic din Imperiul Rus, din timpul Împărătesei Ecaterina cea Mare, care s-au stabilit în paradisul Deltei în anul 1709. Dacă vă întâlniți cu ei, să nu cumva să le spuneți din greșală lipoveni căci pentru haholi este o jignire. În Letea, se poate ajunge doar pe apă, iar pe uscat veți fi preluați de singurul transport disponibil în sat – căruța albastră. Încă de la intrare, veți pătrunde într-o poveste cu căsuțe albe cu acoperiș din stuf, garduri și ferestre mici, toate vopsite în albastru de Deltă, iar mușcatele multicolore îți zâmbesc la geamuri. Veți avea senzația că vă aflați pe o plajă imensă, atât ulițele, cât și grădinile cu zarzavaturi sunt acoperite cu nisip fin și scoici. Localnicii au un mod aparte de a crește animalele, lasându-le libere să își caute hrana, iar păsăretul stă la un loc într-o curte mare acoperită cu pene și… zeci de ouă.
După un scurt popas, turiștii urcă în căruța în care îi așteaptă Stelică, un cățel de toată ispravă, și alături de un localnic purced la drum către pădurea ruptă din basm – vestita Pădure Letea cu ai ei cai sălbatici unici în Europa, robuşti, înalţi şi cu o alură zveltă. S-ar părea că în prezent, în magica pădure Letea trăiesc aproximativ 2.000 de cai, istoria lor începând imediat după Revoluția din 1989, când în urma colapsului agriculturii de stat, dobrogenii din Deltă nu au mai folosit caii așa că i-au lăsat liberi, iar aceștia s-au sălbăticit.
„Mica junglă a Deltei Dunării” cum este numită pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România, dar și cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, având o suprafață de peste 5.200 hectare.
Ghizii turistici spun că Pădurea Letea, împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării reprezintă al treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul Galapagos și Marea Barieră de Corali.
În urmă cu 6000 de ani, în acest loc, era mare, iar dovadă stau dunele de nisip, cea mai înaltă având 22 de metri, acoperite cu singura plantă adaptată acestora, ”Cârcelul de nisip” cu rădăcină sub formă de rizomi. Tot aici ați putea da nas în nas cu șacalii de deltă, dar veți putea îmbrățișa și unul dintre martorii tăcuți ai istoriei ultimilor 500 de ani, stejarul secular. Inedite sunt și lianele grecești care au asediat pădurea în mijlocul căreia se găsesc ochiuri de apă de unde superbii cai de Letea se adapă. Aici, la final de iarnă, nu se poate pătrunde pentru că totul este acoperit cu apă, iar peștii își depun icrele printre copaci.
Excursia drumeților prin aceste lumi se termină cu o masă copioasă cu preparate din pește, după rețete cu specific ucrainean, servite chiar la unul dintre localnicii care și-a tranformat curtea și locuința în casă de oaspeți, fiind singura lor sursă de venit, în condițiile în care, în sat, nu există nici canalizare și nici apă potabilă, aceasta fiind adusă săptămânal cu tractoare sau căruțe.
Cel mai greu moment a fost plecare, asta pentru că nu ne-am fi dat desprinși de povestea Letea.
Însă, Delta Dunării nu adăpostește doar peisaje incredibile, vietăți unice, plante protejate sau oameni de poveste, ci și „O mică citadelă universală”, așa cum descria faimosul Jean Bart, Sulina de altădată, pe vremea când orașul la care se poate ajunge doar pe apă avea o populație de peste 20.000 de locuitori, în timp ce astăzi, doar 3.000 de oameni mai trăiesc aici.
Primele denumiri ale acesteia au fost Selina, Solina și Salina, provenite de la apa sărată de mare, Sulina fiind singurul oraș românesc ce are ieșire și la Dunăre și la Marea Neagră. Este situat la cea mai joasă altitudine din România, iar în cel de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost bombardat în proporție de peste 80% și parcă de atunci nu a mai avut puterea să revină cu aceeași forță.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, 27 de naționalități conviețuiau aici, dovadă fiind și ”Cimitirul maritim” din oraș devenit un adevărat muzeu. După anul 1856, când în Sulina s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, afluxul mare de cetățeni străini a determinat înființarea accestui loc de odihnă veșnică pe lângă cel deja existent. Pe atunci cimitirul era situat pe malul mării, iar groprile erau deseori inundate, astfel că, terenul a fost înălțat prin dragaj, cu aluviunile aduse de Dunăre.
Nici mai mult nici mai puțin de 6 culte religioase au alocate locuri de veci aici, protestanți, creștin-ortodocși de rit vechi, catolici, creștini de rit nou, dar și musulmani și evrei.
Multe sunt legendele sufletelor care se odihnesc aici, de la povestea cu iz shakespiran a celor doi îndrăgostiți, Margaret Ann Pringle şi William Webster, care s-ar fi aruncat în Dunăre pentru că familiile nu erau de acord cu iubirea lor și până la cei doi frați mici care au murit împreună în încercarea de a se saliva unul pe celălalt din valurile fluviului. Tot aici și-a odihnit sufletul, o perioadă lungă de timp, Prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei, Ioan Sturza, însă ulterior, familia a exhumat-o și a dus-o la Constantinopol, locul ei de naștere. Mormântul a rămas la Sulina, iar crucea este împodobită cu o coroană regală. De asemenea, aici se află și mormintele celor care au transformat brațul Sulina într-un braț navigabil, dar și multe alte personalități din domeniul martim.
Vestea bună este că, încă de anul trecut, atât capela din cimitir, cât și dricul vechi de peste 100 de ani, au intrat într-un program de restaurare cu fonduri de la Uniunea Europeană.
Însă, punctul de maximă atracție al Cimitirului martim de la Sulina rămâne mormântul ce ascunde istoria zbuciumată și învăluită în mister a piratului grec Ghiorghios Kontoguris din Kefalonia.
Se spune că deși ajunsese pe apă pe aceste meleaguri, el era pirat de uscat. Seară de seară, Ghiorghios agăța de coarnele vitelor felinare și le ducea pe malul apei. Luminile îi atrăgeau pe marinari cu ale lor corăbii către mal unde apa era mică și astfel eșuau, iar el îi jefuia.
Unii spun că din prada sa împărțea săracilor, alții caută și acum marea comoară a piratului pe care ar fi îngropat-o în portul din Sulina. S-ar părea că există și un cod secret ascuns chiar pe piatra funerară a piratului care, dacă este udată la răsăritul soarelui, anumite litere ies în relief, iar ele îi vor conduce pe cutezători către comoară. Și pentru ca misterul să fie complet, piratul din Sulina a murit la vârsta de 33 de ani, chiar de Ziua Națională a Greciei, pe 25 martie 1871. Ei bine, mormântul lui Ghiorghios Kontigurius este singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut.
În drumul nostru spre legendarul sărut dintre Dunăre și Marea Neagră am putut admira și bătrânul Far din Sulina, vechi de aproape 3 secole, brăzdat altădată de valurile Dunării, ochit de pirați și etern camarad al lupilor de mare. Acum este doar un obiectiv turistic admirat de la distanță. Și dacă această construcție din 1745 vi se pare foarte cunoscută, ei bine, nu e de mirare deloc pentru că farul a fost folosit pentru filmările serialului românesc „Toate pânzele sus!”.
Suflăm praful istoriei de pe hrisoavele zămislite în vremuri pierdute în negura timpului și aflăm că Farul din Sulina a fost construit la inițiativa lui Beshir Agha, personalitate a Imperiului Otoman în 1745. Acesta a funcționat neîncetat până la începutul anilor 1920 când au început ample lucrări de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului Sulina astfel că bătrânul far a fost scos la pensie întrucât poziția sa nu mai ajuta la coordonarea vaselor, însă, în tinerețea sa, difuza semnalul optic pe o distanță de 8 mile marine.
În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, farul a fost transformat într-un punct de observație folosit de către Marina Militară Germană. Are 13,7 metri înălțime și este realizat din metal greu.
Chiar din Sulina, jurnalistul britanic Charlie Ottley a transmis un mesaj pentru emisiunea România de Nota 10, el aflându-se acolo tocmai pentru realizarea documentarului ”Wild Danube”:
”Din punct de vedere istoric, Guvernul nu a făcut prea multe pentru Deltă și, totuși, ne aflăm aici, în ceea ce reprezintă Amazonul Europei. (…) Un astfel de loc unic ar putea fi vizitat de oameni din toată lumea. Trebuie doar sa arătăm lumii ca există. Delta este uimitoare în orice anotimp. Noi am început să filmăm în ianuarie și am vrut să prindem schimbările fiecărui anotimp așa că avem un episod de iarnă cu zăpadă și gheață, un alt moment în prima parte a primăverii, iar acum filmăm vara. Planul nostru este să avem filmul gata până la Ziua Națională a României pentru a-l difuza la Digi Wold și, de asemenea, să creăm un film de 1 minut pentru BBC Wold News care este cea mai mare televiziune de știri în limba engleză din lume și este urmărită de peste 400 milioane de oameni din toată lumea. Vrem să arătăm Delta întregii Europe, Americii și Orientului Mijlociu pentru că acest film de 1 minut va rula, în fiecare zi, timp de o lună. Cred că ar însemna mult pentru această zonă, ar ajuta turismul și ar aduce turiști în comunitățile mici. De asemenea, sper să ajute la educarea românilor cu privire la această adevărată bijuterie a coroanei țării. Trebuie să o protejăm! Trebuie să salvăm vechile sate părăsite de tot mai mulți oameni pentru că nu au de lucru, nu au confort. Până și pescuitul a devenit o problemă pentru că multe canale sunt blocate. Sunt foarte multe probleme și sperăm ca astfel să ajutăm și să oferim oamenilor o soluție. Vom avea și o premieră și apoi filmul va fi difuzat la televiziuni și poate, dar doar poate, va ajunge și pe platforma Netflix”.
Nu este greu să ai o experiență magică în Delta Dunării pentru că acolo totul este poveste, totul te îmbie la visare și la dorința de a mai reveni încă o dată și încă o dată… și încă o dată, printre coloniile de nuferi albi și galbeni, mâncând ciulini de baltă și bucrându-te de cele mai frumoase seri și dimineți condimentate cu preparate locale în atmosfera pensiunilor și caselor de vacanță ale localnicilor, unele transformate în locații de lux, dar păstrând tipicul Deltei Dunării cu stuf pe acoperiș și punând la dispoziția turiștilor pontoane pe care pot pescui în voie. Am experimentat și noi, iar când am prins peștișorul auriu, ne-am pus o singură dorință, înainte de a-l elibera:
”Să revenim cât mai repede în Delta Dunării!”
Redactor: Bianca Bucă
Foto&video credit: Bianca Bucă
Editor video&audio: Bianca Bucă
