Vlad Pop este omul pe care îl poți vedea în trei locuri diferite, la distanță considerabilă unul de altul, în doar zece minute. Zici că se teleportează. În fapt, el aleargă tot timpul, nu doar la ultramaratoane. Și nu doar pentru că îi place să alerge, ci pentru că își dorește să ajute pe toată lumea. Voință de fier, energie cât zece, încăpățânare bună – toate puse în slujba micuților magici. Așa este descris un tânăr de 34 de ani de către colegii lui din asociație. În această ediție a emisiunii România de Nota 10 vorbim despre determinare, ambiție și multă putere.
Vlad Pop este un clujean care în timpul liceului a devenit Clovnul Felix, un bufon voluntar care avea menirea de a-i înveseli pe micii pacienți ai secției de oncologie a spitalului de copii. A pierdut și el pe cineva drag din cauza cancerului, și deși a fost neputincios în situația lui, a decis să îi ajute pe alții. Dar cum s-a făcut trecerea de la un clovn la alergător de anduranță?
Vlad Pop, alergător: ”Am trecut printr-o perioadă grea din viața mea și am decis să particip ca voluntar într-o tabără pentru copiii cu cancer. Acolo am întâlnit un băiețel care își pierduse un picior în urma chimioterapiei, însă am rămas uimit de pofta sa de viață în ciuda acestui handicap. Mi-am dat seama că eu sunt trist de anumite lucruri mult mai mici, mai neimportante. Dorința acestui copil a fost ca într-o zi să poată alerga. Atunci mi-am dat seama că este o binecuvântare să ai două mâini, două picioare și să poți să alergi. După ce m-am întors acasă, am hotărât să alerg la competiții pentru a putea strânge bani pentru proteza acestui copil, dar și pentru ceilalți copii din Magic Camp.”
Cea mai grea competiție la care a participat a fost de departe Ultramaratonul Arctic, cursă pe care a și câștigat-o. Vestea a fost primită cu mare bucurie în Tabăra Magic Camp, cu atât mai mult cu cât Vlad a reușit să strângă 600 de mii de lei pentru bursele a 100 de copii bolnavi de cancer, prin alergarea lui. Anul următor, 2020, a venit cu o nouă participare la Ultra Maratonul Arctic, de data aceasta cursa lungă, de 620 de kilometri. Temperaturile extrem de scăzute l-au învins pe Vlad, iar organizatorii l-au scos de pe traseu, în ciuda dorinței lui. Cursa aceasta a fost însă documentată de echipa EverRestless, un film documentar ce dorește să arate povestea unei astfel de experiențe. Material a fost adunat suficient, însă povestea eșecului din 2020 se dorește a fi continuată cu un triumf pe care Vlad speră să îl obțină la Cercul Polar în 2022. Pentru că anul acesta nu au fost organizate astfel de evenimente, din cauza pandemiei, Vlad și-a creat propriul ultramaraton, între Cluj-Napoca și Constanța. Startul va fi luat în 1 martie, din fața Casei Radio din Cluj-Napoca.
Autor: Ada Prundar