Dialoguri pentru tihna sufletului
Printre rafturile bibliotecii noastre metaforice, mă las inspirată de o cugetare a lui Mihail Kogălniceanu: Dacă țara (…) trebuie să aibă un loc în concertul Europei (…) apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerț, decât numai prin învățământ.
Invitata acestei ediții a emisiunii noastre dedicată pedagogilor merituoși este Tatiana Cauni profesoară de limba și literatura română la Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Baia Mare. Tatiana Cauni este unul dintre profesorii Merito – distincție primită în anul 2019 ca urmare a rezultatelor și aprecierilor ce o pot da de exemplu.
Principalul obiectiv al proiectului educațional Merito, inițiat de Fundația Romanian Business Leaders, este de a-i aduce în prim plan pe profesorii de valoare din România.
Tatiana Cauni – un exemplu al pedagogului care își asumă responsabilitatea formării oamenilor cu carte și caracter ne împărtășește bucuria de a lucra cu elevii.
Alegerea meseriei de profesor de limba și literatura română a venit, pentru Tatiana Cauni, ca ceva firesc care a îmbinat pasiunea ei pentru lectură și actorie cu interesul pentru psihologie și dragostea pentru oameni.
Dacă doriți să aflați ce atribute ar alege profesoara Merito Tatiana Cauni pentru un pedagog model și care sunt cele mai mari provocări pentru un profesor de limba și literatura română, vă invităm să ascultați în tihnă un dialog plin de firesc și bucurie.
Autor: Camelia Teodosiu