Dialoguri pentru tihna sufletului
Invitata acestei ediții a emisiunii noastre este o persoană care a reușit să dăruiască bucurie, dincolo de greutăți și tristețe. Adela Hanafi – Președinta Asociației Conil are o poveste devenită exemplu de înțelegere a vieții și educației dincolo de tiparele impregnate adânc în capacitatea de înțelegere și acceptare a multora.
Urmare a propriilor sale experiențe traumatizante,a greutăților de adaptare și din dorința de a crea o lume mai bună pentru toți copiii speciali, Adela Hanafi a înființat în 2005 primul Centru CONIL bazat pe conceptul educației incluzive, al unui loc deschis tuturor copiilor. Un loc în care copiii nu se simt discriminați, indiferent dacă au sau nu nevoi speciale.
Asociația CONIL a luat naștere din dorința de a da o șansă tuturor copiilor, inclusiv celor cu dizabilități, de a se forma și educa într-un concept nou, liber, bazat pe iubire si respect.
Adela Hanafi ne împărtăşeşte experienţele prin care a trecut, ce anume a motivat-o să înfiinţeze această Asociaţie, cum a depășit stările de îngrijorare, neputință, disperare prin care a trecut de-a lungul ultimilor 25 de ani, ținînd cont că sistemul educațional, cel administrativ sau sanitar nu vin cu soluții integrate pentru copii cu nevoi speciale.
Adela și-a dorit să susțină integrarea copiilor cu cerințe speciale și să faciliteze accesul acestora la o educație de calitate prin realizarea unor planuri personalizate de intervenție pentru fiecare copil, dar prin oferirea accesului acestor copii la programe extracurriculare care să îi pună în valoare, prin care să reușim să descoperim talente de orice fel, în orice context, atât la copii tipici cât și la copii cu dizabilități.
Realizator: Camelia Teodosiu