Radio România Brașov FM. HermannstadtFest, festivalul de familie care elogiază Generația de...

Radio România Brașov FM. HermannstadtFest, festivalul de familie care elogiază Generația de Aur a muzicii românești

172
0

„A cânta este cu adevărat un alt fel de a respira”. Rainer Maria Rilke

Foto: Alexandra Veronica Stroe

Bine v-am regăsit, dragi prieteni la România de Nota 10! De această dată, călătorim pe portativ până în inima Sibiului, orașul care, în 2007, a devenit prima Capitală Culturală Europeană a țării noastre. Într-un an 2020 desfășurat sub semnul pandemic, în care îmbrățișările se fac din priviri, iar dialogurile se poartă de la distanță, muzica rămâne singurul liant al sufletelor, iar o familie sibiană a făcut tot posibilul ca aceasta să răsune timp de trei zile în centrul orașului, astfel fiind continuată tradiția unui fesival ajuns la a VIII-a ediție, în ciuda tuturor intemperiilor de afară.

HermannstadtFest este un altfel de concurs muzical. Este competiția în cadrul căreia Generația de Aur a muzicii ușoare românești este elogiată prin intermediul unei secțiuni speciale, cea dedicată unei familii muzicale. Este festivalul care într-un secol al diversității totale, de multe ori, al prejudecăților și al unor tipare avantgardiste, a ales o secțiune aparte, cea dedicată muzicii religioase. Însă, înainte de toate, este un festival de familie, întrucât o întreagă familie este angrenată, de fiecare dată, în organizarea de la zero a unui eveniment muzical internațional. Familia Simionescu este renumită pentru calitatea festivalului lor, un vis de familie, împlinit prin muncă și perseverență.

Daniela Simionescu, mama familiei, este omul care coordonează întreaga activitate, avându-l alături atât pe soțul său, cât și pe cele două fiice. Dominique are 18 ani și deja este directorul artistic al festivalului, scena nefiindu-i absolut deloc străină. În 2019, ea a obținut, la secțiunea creație, Trofeul Mamaia Copiilor, interpetând o piesă a unui compozitor sibian, însă este și o obișnuită a scenelor festivalurilor din țară și chiar din străinătate. Ioana este fiica cea mare a familiei și un viitor sportiv de performanță, fapt ce a recomandat-o încă de la vârsta de 11 ani să se ocupe de partea logistică a festivalului, acum ea având 19 ani.

Festivalul Internațional HermannstadtFest nu este doar o rampă de lansare pentru tinerii concurenți, ci și un loc în care emoțiile copleșesc chiar și cele mai mari nume ale scenei românești. Acest lucru s-a întâmplat și în acest an când pe scena evenimentului, inconfundabilul Adrian Ordean a primit titlul de cetățean de onoare al județului. Nume de referință în industria muzicală din România, Adrian Ordean, născut la Sibiu pe 10 martie 1955, a făcut și face istorie, fiind unul dintre cei mai prolifici compozitori români, dar și creatorul vestitei trupe A.S.I.A. Chitarist și membru al mai multor formații cunoscute din România, Adrian Ordean a făcut din Compact un brand pe scena pop-rock-ului românesc. În ciuda imensului său succes, la HermannstadtFest 2020, maestrul a fost copleșit de emoții când, alături de gimnasta Mihaela Stănuleț, care în  1983, la Campionatele Europene, a obținut medalia de bronz la bârnă, iar la Campionatele Mondiale, a făcut  parte din echipa României care și-a adjudecat medalia de argint, în timp ce la Jocurile Olimpice de la Los Angeles,  din 1984, a fost componentă a echipei care a cucerit titlul olimpic, a primit distincția de „Cetățean de onoare a județului Sibiu”.

Un alt moment special a fost, de fapt, întreaga secțiune „O familie muzicală”, în cadrul căreia concurenții au interpretat creații muzicale ale familiei de aur a muzicii ușoare românești formată din compozitorul George Grigoriu, textiera Andreea Andrei, maestrul dirijor și compozitor Ionel Tudor, fiul acestora cunoscutul Andrei Tudor. Emoțiile competitorilor muzicali au fost imense când au constat că la masa juriului se aflau chiar doamna versurilor nemuritoare a muzicii ușoare, textiera Andreea Andrei și maestrul dirijor al Big Band-ului Radio, Ionel Tudor, în timp ce online juriza Andrei Tudor.

Încă de la a doua ediție, Festivalul Internațional HermannstadtFest a fost și este susținut și promovat de Radio România Regional și o parte dintre studiourile locale din țară printre care se numără și Radio România Brașov FM. În juriul festivalului, an de an, se află și jurnalistul radio, muzicianul și producătorul muzical, Bogdan Dragomir care acordă, de fiecare dată, Premiul Special de Promovare TINERE TALENTE – Radio România Regional.

În acest an, peste 100 de concurenți talentați au venit din toate colțurile țării și chiar și din Bulgaria pentru a se întrece în note muzicale pe scena Festivalului Internațional HermannstadtFest de la Sibiu, existând chiar și o secțiune online la care s-au înscris concurenți din toată lumea. În timp ce marele Trofeu la Muzică de divertisment a plecat la Drobeta Turnu Severin, datorită vocii care i-a impresionat cel mai mult pe membrii juriului, cea a Iuliei Perpelea, Marele Trofeu la Muzică populară a rămas la Sibiu prin intermediul prestației excelente a Cristinei Posa.

Unul dintre cele mai speciale premii acordate a fost Trofeul Adrian Ordean care a ajuns la Brașov, la una adevărat copil minune, supranumit one man show, Denis Costea care i-a cucerit pe jurați atât cu vocea, cât și cu saxofonul.

Premiul de excelență Hermannstadtfest, care a reprezentat prima medie după marele trofeu, a ajuns în județul Ilfov, la concurenta Laura Ion.

Cu siguranță, unul dintre cele mai râvnite premii este, an de an, Premiul Special de Promovare TINERE TALENTE Radio România Regional, care în acest an, a ajuns la Teodora Șițoiu din Râmnicu Vâlcea.

Festivalul Internațional HermannstadtFest 2020 s-a bucurat de prezența în juriu a unor nume mari: Adrian Ordean, Bogdan Dragomir, Daniel Vecsei, Denise Ordean, Codruț Croitoru, Andreea Andrei, Ionel și Andrei Tudor, Rodica Popa Comăniciu, pr. Vasile Sorin Dobre, pr. Cătălin Dumitrean, Monica Karagenova și Codruța Măgurean.

Evenimentul a avut parte de recitaluri de excepție, aplaudate la scenă deschisă, printre acestea numărându-se cel al cenaclului „Lumină Lină”, al trupei ,”Taylor”, al lui Denise Ordean sau al Monicăi Karagenova din Bulgaria.

Festivalul a adus și un omagiu compozitorului Anton Șuteu astfel că pe scena Festivalului HermannstadtFest s-au auzit melodiile ,,Da, recunosc” și ,,Doar iubirea”, iar la secțiunea online a concursului au fost interpretate melodiile ,,Să nu lovim nicicând un porumbel” și ,,Deschideți poarta soarelui”.

Dragi prieteni, plecăm de la Sibiu cu aminitrea unui eveniment muzical special, un festival în cadrul căruia, în România noastră de Nota 10, dincolo de magia scenei și a muzicii, siguranța participanților, a juriului și a publicul a fost primordială astfel încât copiii au fost veseli, unii chiar au fost sărbătoriți pe scenă, părinții au fost liniștiți știindu-i pe cei mici în siguranță, iar publicul s-a bucurat de un sepctacol pe cinste.

Să ne reauzim cu bine!

Redactor: Bianca Bucă

Foto: Alexandra Veronica Stroe