Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vom vorbi despre un amplu proiect educațional derulat în România de Primăria Sectorului 2, prin intermediul Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar.
Academia Copiilor Sector 2 este un proiect pilot demarat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București; un program educațional care s-a bucurat de un real succes în rândul a nu mai puțin de 17.509 preșcolari și elevi care au beneficiat de cursuri opționale gratuite, cu o tematică variată care merge de la limbi străine, competențe digitale, arte vizuale și sport până la dans, teatru, cursuri de orientare școlară sau în carieră, dezvoltare personală, comunicare în public, planning familial și prevenția consumului de alcool și droguri.
Cursurile din cadrul primei ediții a Academiei Copiilor Sectorului 2 s-au desfăşurat în perioada februarie – iunie 2019, pe parcursul a 16 săptămâni, obiectivele principale fiind: îmbunătățirea rezultatelor elevilor, mărirea gradului de promovabilitate la examenele naționale, prevenirea abandonului şcolar, orientarea în carieră şi dezvoltarea personală, identificarea şi dezvoltarea abilităţilor copiilor încă de la cele mai fragede vârste.
Pentru a ne convinge de succesul acestui proiect şi nerăbdarea cu care este aşteptată de elevi şi profesori cea de-a doua ediţie, am poposit la una dintre şcolile partenere implicate în acest program educaţional – Şcoala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din Bucureşti. Aici am fost întâmpinaţi atât de cadre didactice implicate direct în calitate de coordonatori sau îndrumători, cît şi de elevi beneficiari ai diferitelor module opţionale.
Invitaţii emisiunii noastre sunt: Doamna Claudia Osinceanu, directoarea Şcolii Gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” din sectorul 2 al Capitalei, doamna învăţătoare Luminiţa Macarie , cadru didactic cu peste 40 de ani vechime, doamna Claudia Greculeac, profesoară de engleză şi domnul Robert Rădulescu, director adj al Şcolii Gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” şi unul dintre coordonatorii acestui proiect, precum şi elevi ai clasei a III-a B şi elevi ai clasei a VIII-a.
Acest proiect, Academia Copiilor Sector 2, a fost conceput astfel încât să ofere activităţi pentru valorizarea aptitudinilor şi competenţelor fiecărui elev, în conformitate cu nevoile şi interesele sale, şi a avut în vedere promovarea şi dezvoltarea de programe educaţionale alternative pentru creşterea motivaţiei de învăţare a preşcolarilor şi elevilor.
În clasa a III-a B am găsit mulţi doritori să vorbească despre experienţa lor în acest program şi, de asemenea, elevii clasei a VIII-a, conştienţi că vor avea un an mai greu, dar nu vor să renunţe în a se implica şi în ediţia a II-a aproeictului pe care o aşteaptă cu nerăbdare, mai ales că experienţa de anul trecut le-a dat încredere, motivaţie, convingere că aptitudinile şi cunoştinţele dobândite le vor fi de mare ajutor.
Cursurile și atelierele propuse au fost adaptate prin limbaj, conținut și metodologie de implementare la caracteristicile celor patru grupuri țintă care corespund cu nivelurile de școlarizare conforme cu sistemul de învățământ preuniversitar din România (preșcolar, primar, gimnazial și liceal). În acest fel, s-a creat un mediu propice pentru ca beneficiarii să-și aprofundeze cunoştinţele dobândite, să-şi descopere și/sau să-și dezvolte talentul și abilitățile prin module vocaționale de învățare nonformală, prin ateliere interactive de creație sub îndrumarea cadrelor didactice și a instructorilor profesioniști.
Coordonatorii acestui program îşi doresc ca „Academia Copiilor Sector 2” să devină o constantă în cadrul activităţilor educaţionale.
Numărul mare al înscrierilor au depăşit cu mult aşteptările organizatorilor, de aceea iniţiatorii programului se ţin de promisiunea continuării acestui proiect, astfel încât aşteptăm cu interes cea de-a doua ediţie a Academiei Copiilor Sector 2 şi deschiderea porţilor pentru toate sectoarele capitalei şi toate judeţele ţării.
Mai multe informații despre acest proiect pot fi obținute de pe site-ul www.învatamantsector2.ro și de pe pagina de Facebook/Invatamant Sector 2.