Marile ei pasiuni sunt chimia și limba germană. Două discipline diferite, studiul cărora i-a adus satisfacții, obținând rezultate frumoase la concursuri școlare și olimpiade. Anul acesta a avut șansa de a participa la Olimpiada Internațională de Chimie „D.I.Mendeleev’, organizată în perioada 21-27 aprilie în Federația Rusă, la Sankt Petersburg, unde a câștigat medalia de bronz.
Este vorba despre Sandra Saade, absolventa Colegiului Național din Iași, care din toamnă va urma cursurile în domeniul chimiei, la prestigioasa Universitate Oxford, din Marea Britanie.
A ales traseul chimiei pentru că îi pune în valoarecel mai bine abilitățile:
„În clasa a șaptea m-am evidențiat în rezolvarea unui test la chimie și am fost indrumată să particip la un concurs la Universitatea „Al.I.Cuza”din Iași. Ulterior am participat la etapa naționalăa concursului „Raluca Râpan” și de atunci am continuat să performez. În acest an am obținut calificarea în lotul lărgit pentru OlimpiadaInternațională de Chimie „Mendeleev” din Rusia. Și având în vedere că s-a sărbătorit Anul Internațional al Tabelului Periodic al lui Mendeleev, am putut cunoaște o parte din viața savantului rus și cum a descoperit tabelul periodic”.
Participarea la această competiție internațională, alături de tineri din aproape 30 de tări, rămâne pentru Sandra Saade cea mai prețioasă amintire din timpul liceului.
„Nu pot spune că a fost neapărat un efort, ci e vorba despre o pasiune pe care am vrut să o dezvolt, să încerc să imi construiesc un viitor din acest domeniu, care din punctul meu de vedere este absolut fascinant. Îi sunt recunoscatoare, în primul rând doamnei profesor Marioara Lăcătușu, care a fost alături de mine din clasa a șaptea și intotdeauna a crezut și a spus „Tu vei reuși, vei ajunge departe!”. Într-adevăr, foarte multe evenimente în viața mea au marcat finalul liceului – admiterea la Oxford, etapele județene ale olimpiadelor la chimie și limba germană, Olimpiada Națională la Limba Germană Modernă, Bacalaureatul olimpicilor, sesiunea specială– toate au presupus multă perseverență pentru a le duce la bun sfârșit”.
A optat pentru invățământul superior în străinătatedin dorința de a beneficia de o pregătire academică la cel mai înalt nivel.
„Am ales Universitatea din Oxford și profilul chimie, pentru că este de prestigiu și are un renume mondial pentru dotarea laboratoarelor, pentru nivelul la care se lucrează, precum și pentru cât de pregătiți sunt profesorii. Și nu spun ca în România nu aș fi avut oportunitatea de a performa, de a-mi continua parcursul in domeniul chimiei, insă, consider că in străinătate voi avea mai multe oportunități de dezvoltare”.
Chiar dacă se va dedica studiului chimiei, Sandra nu va abandona cea de-a doua sa pasiune – limba germană. Intenționează să-și perfecționeze abilitățile de comunicare și cunoștințele de limba germană. În aceasta vară va participa la Tabăra de la Heidelberg, în landul Baden- Wurttemberg, unde împreună cu alți tineri din 12 tări își va cultiva pasiunea pentru cultura germană.
De asemenea, este atrasă de lectură, practică tenisul și ii place să călătorescă și sa viziteze cât mai multe țări.
Dupăabsolvirea Facultății de Chimie a Universității din Oxford, Sandra Saade iși propune să continue cu un doctorat în SUA.
Visul său cel mai mare, însă, este de a înființa o companie de parfumuri și cosmetice, de a avea propriul brand de parfum și de a-l promova peste tot în lume.
„Îmi doresc să stau în laborator să experimentez cât mai mult esențe, cât mai multe arome și să creez propriul parfum, apoi sa îl promovez la nivel internațional. Cred că este cel mai bun mod de a pune în valoare tot ce am învățat la chimie, este cea mai frumoasă aplicație practică”.
Sandra a înțeles cât de important este sa iți urmezi pasiunea și să te dezvolți în permanență.
„Atâta vreme cât ești pasionat, iți place să citești, să pui întrebări,să găsești răspunsuri, să participi la concursuri, astfel, incât sa te autodepășești constant, eu cred că nu este greu să atingi performanța pentru că este un lucru pe care il faci instinctiv. Nu este nimic forțat, nu este nicio obligație din partea celor din jur. Asta, de fapt, înseamnă performanța, pasiunea, și tind să cred că așa este cel mai bine – fără stres, fără presiune din partea celor din jur”.
Pasiunea, determinarea, dar si studiul intens, au făcut posibile rezultatele de excepție ale Sandrei Saade, viitoarea studentă la celebra Universitate britanică Oxford. Este deschisa ideii de a reveni la un moment dat în România pentru a împărtăși din experiența academică și de a promova ceea ce a acumulat peste hotare.
Autor: Natalia Maxim