Radio România este radioul oamenilor şi promovează Valoarea. Din acest motiv şi din respect pentru toţi ascultătorii aducem pe calea undelor în casele şi sufletele voastre, oameni de valoare, a căror menire este aceea de-a înălţa cultura şi spiritul poporului român.
Invitatul emisiunii „România de nota 10” este un vechi prieten al radioului reşiţean, Flavian Săvescu, un om care îmbină perfect arta fotografică și aplicarea legii, comisar de poliţie în cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice.
Este un pasionat de artă fotografică, un căutător care pune suflet în fiecare joc de culoare şi de umbre.
Cel mai recent premiu al său este și cel mai valoros. L-a obținut tocmai din Argentina cu o fotografie în care s-a ”întrecut” cu peste 1200 de fotografi din întreaga lume. Poiana Mărului,un loc mirific din Banatul de Munte, văzută prin obiectivul lui Flavian Savescu, a obținut însă medalia de bronz. S-a prezentat în Argentina cu 16 fotografii la concursul F2 CIRCUITO 2018.
Reșițeanul Flavian Savescu, președintele și fondatorul Foto Clubului Banatului Montan, este obișnuit cu premiile.
S-a afirmat ca o personalitate distinctă al artei fotografice şi este membru al Asociației Artiștilor Fotografi din România (AAFR); premiat în anul 2015 cu Premiul AAFR; Membru al Photographic Society of America, distins în 2015 cu 4 stele PSA; Absolvent al cursului Image Analysis; Membru al Global Photographic Union, distins în 2015 cu Crown 1, în 2016 cu Crown 2 și GPU Afrodita; Din 2017 a fost numit reprezentant în România al acestei asociații de artă fotografică; Membru al Image Colleague Society Internațional, SUA, distins în 2016 cu ASSOCIATE Image Colleague Society (A.ICS) și în 2017 cu FELLOWSHIP, Image Colleague Society (F.ICS); În acest an a fost numit în România reprezentant al acestei asociații de artă fotografică;Membru al Federației Internaționale de Artă Fotografică, premiat in 2016 cu Artist FIAP;Membru al Foto Club Pro Arad, declarat în 2014 Fotograful Anului; Membru fondator și președinte al Foto Clubului Banatul Montan; În anul 2016, distins Honoric PESGSPC de către Pascal English School and Greek School Photographic Club, pentru promovarea artei fotografice; Câștigător al Galei Salonului Național de Fotografie Turistică, București, 2014 și a premiului I în categoria Natura și Biodiversitate.
Participant la peste 80 de saloane de artă fotografică, naționale și internaționale, peste 750 de acceptări, peste 125 de lucrări distincte acceptate; 48 premii, inclusiv 13 medalii de aur, argint și bronz, mențiuni, diplome și alte premii. Fotografii expuse în 24 de țări din întreaga lume în urma premiilor și acceptărilor in saloanele de artă fotografică; 26 expoziții, inclusiv 8 expoziții personale și 17 expoziții de grup în România, Germania, Austria și Ungaria.
Deține o specializare, Master, la Universitatea de Arte și Design Cluj, Facultatea de Arte Plastice, secția foto-video.
Recent a adus în Banatul de Munte alte diplome, fiind laureatul unor premii obținute în Serbia și mai apoi în Argentina. O fotografie cu Cascada Bigăr a obţinut zilele acestea medalia de argint în Rusia.
În această lună, Flavian Săvescu pregătește vernisajul a două expoziții, una la Reșița, iar cea de-a doua, la Lugoj. „Himera” este titlul expoziției pe care doritorii o pot vedea la Galeria de Artă „Agora” din Reșița. Vernisajul se va desfășura sub recunoașterea Uniunii Artiștilor Plastici din România, fiind organizat de filialele din Reșița și Deva.
Reșițeanul artist fotograf, Flavian Săvescu se descoperă şi împreună cu el redescoperim şi noi izvoarele emoţiei ce răzbat dincolo de rama unei fotografii.
Această ediție a emisiunii a fost realizată de: Anca Bica Bălălău și Cristina Corocan