În spaţiul României de nota 10, fără a înceta să fim realişti, continuăm să proiectăm, plini de optimism, aşa cum ne-am propus, elementele pozitive care pot sta la baza unui viitoe mai bun pentru generaţia tânără.
Se vorbeşte mult despre brandul de ţară şi despre cum am vrea să fim cunoscuţi.
Vechea expresie: ”lapte şi miere”, găsită în multe enunţuri biblice, este folosită adesea ca reper pentru bogăţie şi belşug. Şi, de ce să nu recunoaştem că, măcar atunci când vine vorba despre apicultura românească, putem să ne considerăm printre cele mai apreciate ţări din lume. Tot ce produce stupul este exploatat, pentru că produsele apicole sunt cerute în proporţie de 100% : miere, polen, ceară, păstură, propolis, lăptişor de matcă….
Odată cu venirea primăverii, albinele încep un „du-te, vino” de adunare a mierii şi polenului, apicultorii se pregătesc de un nou sezon, iar noi ne bucurăm de târgurile cu produse apicole înscrise pe lista celor mai sănătoase alimente. Într-un astfel de târg, ne-am întâlnit cu invitata acestei ediţii – Cecilia Caragea, consultant şi specialistt în comunicare şi promovare, de la care aflăm o serie de informaţii interesante, din domeniul apicol.
De ce este România cunoscută pentru produsele ei apicole?
Care sunt principalele direcţii de dezvoltare pentru apicultorii români?
Care sunt avantajele trecerii la apicultura ecologică?
Putem spune că este de nota 10?
Iată doar câteva întrebări la care ne-am propus să aflăm răspunsuri, în această ediţie, România de nota 10, realizată de Camelia Teodosiu.