Astăzi îl cunoaştem pe Vladimir Bogosavlievici, profesor de istorie la Colegiul Naţional George Bariţiu din Cluj, renumit pentru lecţiile de istorie predate în cetate, între zidurile vechiului oraş comoară.
Un om care iubeşte ceea ce face, iubeşte oraşul în care s-a născut şi ştie să-şi apropie elevii, să-i transforme în parteneri.
Pe Vladimir Bogosavlievici clujenii îl cunosc după statura impunătoare şi după vocea tunătoare. Îl vedem de multe ori în centrul istoric al Clujului urmat de mai mulţi elevi, sau de clujeni care doresc să afle mai multe despre oraşul în care trăiesc. Şi care-i sorb cuvintele cu care profesorul nu este deloc zgârcit.
Tururile sale ghidate adună din ce în ce mai mult public şi străbat 12 trasee din oraş.
La mijlocul lunii decembrie, profesorul Vladimir Bogosavlievici a primit din partea primăriei Clujului titlul de „Profesorul anului”. O distincţie care celebrează pasiunea pe care el o pune în tot ce face.
Atunci când ştii să le câştigi încrederea elevilor, lucrurile funcţionează perfect. Iar rezultatele se văd.
În luna octombrie, elevii profesorului Bogosavlievici au câştigat un concurs european cu un proiect prin care își propun să pună în valoare și să facă mai bine cunoscut publicului din țară și din străinătate zidul vechii cetăți a Clujului, din care se mai păstrează fragmente în actuala zonă centrală a orașului.
Cu proiectul care cuprinde și un film de prezentare a zidului cetății, ei au participat la concursul Euroscola, faza naţională, cu care s-au clasat pe locul al 4-lea din 101 şcoli româneşti participante la concurs.
Pe lângă orele practice de istorie , Vladimir Bogosavlievici a scris şi mai multe cărţi despre istoria oraşului.
A publicat, până în prezent, „Poveşti despre Cluj”, partea I şi partea a doua, şi tot în două volume, „Redescoperim Clujul, un periplu reconfortant prin oraşul de pe Someşul Mic” în ediţie bilingvă, română şi engleză.
Realizator: Doina Borgovan, Radio Cluj