La aproape 12 ani Thea este deja o artistă care pune multă sensibilitate, pasiune și energie în tot ceea ce face. Ca solistă, speră într-o zi să cânte pe cele mai importante scene.
A început să studieze chitara clasică la vârsta de 7 ani. În aceeași perioadă s-a alăturat Corului de copii Voces Castelli și a fost selecționată pentru Corul de copii al Operei Române din Timișoara. A cântat în opera Carmen de Bizet şi a fost fermecată de scenă, de artişti, de costume şi de tot ceea ce înseamnă un spectacol de operă.
După o vreme, și-a descoperit interesul către muzica pop-rock. La 9 ani, a susținut primul recital de 4 piese, în cadrul Festivalului Plai din Timişoara, acompaniidu-se singură la chitară. Piesele le-a învăţat singură şi erau toate din repertoriul solistei Amy Macdonald. Cineva a scris atunci pe Facebook: ”Acest copil are cea mai frumoasă voce din Univers!”
Ulterior, a participat la numeroase evenimente culturale, festivaluri și concursuri de interpretare. De fiecare dată, a impresionat prin frumusețea vocii sale și prin acuratețea intrepretării.
Mai mult decât solo, Theiei îi place să cânte cu acompaniament live.
În 2014, la 9 ani, devine solista celei mai tinere trupe pop-rock din Timişoara – The Wizards, cu care lansează piesa “Cea mai frumoasă zi”.
Din vara anului 2015, cântă în trupa The Skywalkers unde este și chitaristă. Compoziția lor , “O Lume Paralelă”, are un mesaj profund și frumos. A doua lor piesă – “Ai încredere” va fi înregistrată curând în studio, iar următoarele sunt în pregătire.
Formula actuală The Skywalkers este:
Thea Marconi (11) – voce si chitară
Raluca Mandae (16)– chitară bas
Raul Iuga (13) – chitară solo
Matei Marconi (10) – percuție
Singură sau împreună cu colegii ei de trupă, a împărțit scena cu artişti consacrați cum ar fi Phoenix, Holograf, Lora, Mircea Vintilă etc.
Recent, a lansat piesa ”Steaua ta” – care ne spune să avem încredere în noi și să ne urmăm visele.
Thea, cu siguranţă, nu-și abandonează visul!