Indiferent de generaţia din care facem parte amintirile din vremea şcolii sunt cam aceleaşi. Un acelaşi raport excesiv autoritar al catedrei e denunţat de elevii din toate timpurile, iar zona experienţelor şcolare e subiectul spectacolului Amintiri din epoca de şcoală de Mihaela Michailov şi Radu Apostol care a deschis s sâmbătă, 5 martie, la Cluj seria spectacolelor din proiectul Focus Atelier 2016, dedicat anul acesta educaţiei.
O lună de ateliere, spectacole, dezbateri şi proiecţii de filme pun problema educaţiei alternative. Echipa Asociației Reciproca a lansat la 1 martie a doua ediție Focus Atelier, care se desfășoară pe tot parcursul lunii, sub umbrela tematică a educației. Participarea este gratuită şi oricine dorește să învețe lucruri noi, fără povara evaluărilor școlare și a rigidității instituționale, are posibilitatea de a participa la eveniment. Anul acesta o parte din spetcacole sunt itinerate şi în ţară la Sibiu şi Bucureşti.
Orice formă de cunoaștere se poate dovedi relevantă în noua secțiune Schimb, construită din dorința de a crea o platformă pentru acei membri ai comunității care, stăpânind un anumit meșteșug, sunt dispuși să-i învețe și pe alții. Astfel, persoanele interesate pot alege din șase evenimente diferite:
11-13 martie – 3DD (3 Days Design), un atelier susținut de inginerii Cluj Makers special pentru tinerii din licee tehnice din Cluj
14-15 martie – Atelier de Capoeira (ce implică mișcare, muzică, dansuri africane și percuție);
15-16 martie – Atelier de croșetat bucurie, cu Andreea Moisil;
16-17 martie – Atelier de scris fără să te uiți la tastatură, cu Cristian Vasile;
17-18 martie – Atelier de casting, cu regizorul Andrei Măjeri;
18-19 martie – Atelier de design în consumerism, cu Ana-Maria Abrudan.
Prin urmare, rolul cunoașterii în viața noastră de zi cu zi va fi chestionat, pe parcursul lunii martie, din toate unghiurile posibile, în speranța că, prin artă și prin alte forme de educație nonformală, se va crea un context propice dezbaterilor și schimbului de idei.