Radio Timişoara: Ţară, Ţară vrem Tineri

Radio Timişoara: Ţară, Ţară vrem Tineri

58
0

„Exodul tinerei generaţii“ este un proiect cultural-educaţional-social, care dezbate fenomenul de emigrare a tinerilor, a “creierelor”, în contextul socio-economic şi cultural actual, din micile spre marile oraşe ale ţării şi exodul în afara graniţelor.

Proiectul „Exodul Tinerei Generaţii”  cuprinde: Spectacolul “EXOD US –Ţară, Ţară vrem Tineri, ateliere de teatru pentru tineri, dezbateri post-spectacol si platforma online exodus.philmys.ro

Proiectul „Exodul tinerei generaţii“ își propune deschiderea de noi perspective și de noi posibilități pentru tinerii aflați în orașele care se confruntă cu un grad ridicat de migrație,  mijlocește relația dintre tineri, cultură, tehnologie, creativitate și consum cultural, înlesnind dialogul între creator și consumator, între societatea civilă și instituțiile publice care concep politici culturale și educaționale.

Platforma Online: exodus.philmys.ro – dedicată tinerei generaţii- va permite sincronizarea nevoilor tinerilor cu ofertele educaţionale, culturale si de voluntariat existente la nivel local, național și internaţional. Platforma online devine un punct de plecare pentru crearea unui dialog socio-cultural între tinerii din ţară si cei aflați deja în afara graniţelor.

Spectacolul “EXOD US-Ţară, Ţară, vrem Tineri“ din cadrul proiectului „Exodul Tinerei Generaţii” este spectacolul derapajelor emoționale declanșate de singurătate, de marginalizare și de excluziune. Este spectacolul tinerilor „outsideri“ care sunt în căutarea propriei identități, al creierelor care se confruntă cu incertitudini, al luptei interioare și al descoperirii de sine. Dezbaterile post-spectacol urmăresc ca, prin exprimarea colectivă şi participarea activă a vocilor din comunitate, membrii societăţii civile, ai ONG-urilor şi ai institţiilor de stat, să-si îndrepte atenţia, pe cât mai mult posibil, spre implicarea activă a tinerilor în dezvoltarea comunităților și orașelor în care trăiesc.

 

Text: Sabina Grădinaru

Realizator: Simona Pele

LĂSAȚI UN MESAJ