Radio Cluj: iXperiment – Liceenii sunt provocaţi să îşi lanseze propriile afaceri

Radio Cluj: iXperiment – Liceenii sunt provocaţi să îşi lanseze propriile afaceri

96
1

iXperiment  este numele primului accelerator de star-up-uri creat pentru  elevii de liceu din România, fiind o iniţiativă ce conectează sistemul educaţional cu cel privat.  Acesta este  un laborator în cadrul căruia adolescenţii vin cu cele mai creative idei prin care  rezolvă problemele societăţii, îmbunătăţesc vieţile oamenilor şi creează contextul ideal pentru inovaţie.

Povestea primului accelerator de start-up-uri creat pentru elevii de liceu din România  a început în anul 2016, când Mara Şteiu, o tânără abia ieşită de pe băncile liceului, a hotărât să facă o pauză de un an înainte  de a se înscrie  la facultate  şi a luat  aşa zisul gap year, o pauză în care să se „întoarcă” la liceu, dar de data aceasta pe post de „profesor”. Mult spus „profesor” pentru un copil care vrea să demonstreze sistemului că şi la noi se poate.

30 de liceenii din România au fost selectați pentru  prima ediţie iXperiment.

Echipele de liceeni selectate în cadrul  proiectului trec printr-un program de accelerare ce durează patru luni și constă în patru etape : ideate, innovate, initiate, iterate. Întregul curriculum  educaţional este bazat  pe  metodologia

Design Thinking. Liceenii experimentează încontinuu.  Sunt foarte multe concepte și foarte mulți pași incluși în cadrul acestui curriculum  destul de complex prin care participații trec în anumite intervale de timp asta în funcție de fiecare echipă. Curriculum a fost creat  cu ajutorul lui George Deriso MBA Profesor @Leeds Business School Colorado și cu ajutorul altor antreprenori și  experți în Design Thinking.

Pentru a da viaţă ideilor, iXperiment- erii obţin acces la resursele umane informaţionale şi materiale din cadrul sistemului privat, făcând parte dintr-o comunitate de antreprenori de top şi experţi de nivel naţional şi internaţional.

Cea dea a doua ediție iXperiment începe la sfârșitul lunii februarie, participarea la proiect este gratuită, iar competiţia finală oferă celei mai bune idei de afaceri  o bursă de 5000 de dolari la Acceleratorul Watson din Colorado.

Programul  iXperiment încearcă  să modeleze mentalitatea elevilor făcându-i să-și dea seama  că locurile de muncă existente  astăzi  s-ar putea ca mâine să nu mai existe. Suntem pe o curbă exponențială, toate progresele din jurul nostru se derulează într-un  ritm accelerat.

iXperiment   este  programul  care  împuternicește tinerii să fie adaptabili  și conștienți de tendințele tehnologice și sociale, oferindu-le diferite instrumente și abordări prin care îşi pot lansa propriile inițiative, în orice context, în orice situație.

Dacă aveţi o idee de afaceri iXperiment vă ajută să o puneţi în practică!

O ediţie, România de nota 10, realizată de Rodica Tulbure

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ