Metode „learning by doing” la clasă, mai multă educație financiară și antreprenorială

Metode „learning by doing” la clasă, mai multă educație financiară și antreprenorială

30
0
  • Profesori din 10 județe au participat în cadrul Caravanei JA la trainingul pe tema Metode learning by doing” de predare-învățare, cu aplicații în educația financiară și în educația antreprenorială

Timp de două săptămâni Caravana JA (Junior Achievement) a vizitat 10 județe din țară pentru a prezenta profesorilor programele JA, activităţile „learning by doing” desfăşurate la clasă şi competiţiile internaţionale din cadrul programelor, prin care tinerii dobândesc competenţe esenţiale pentru viaţă.

Peste 600 de profesori din 10 județe (Argeș, Dolj, Mehedinți, Timiș, Arad, Brașov, Sibiu, Mureș, Cluj și Bihor) au participat la formarea în aplicarea metodelor „learning by doing” specifice programelor internaționale JA.

„Activitățile learning by doing sunt foarte utile pentru că mă sprijină în atingerea obiectivelor operaționale de la disciplinele Economie și Educație antreprenorială în contextul utilizării multor concepte abstracte de business și noțiuni economice.” a declarat dl. Mihai Mihăescu, profesor la Colegiul Național “Alexandru Odobescu”, Pitești.

Caravana JA a creat oportunitatea pentru dezvoltarea la clasă a competențelor antreprenoriale și promovarea antreprenoriatului ca soluție de angajabilitate pentru tineri. Alături de sesiunile de training cu profesori, echipa JA a avut întâlniri cu 12 inspectori județeni din 10 județe și cu 20 de reprezentanți din 11 universități. De asemenea, peste 1000 de studenți au fost introduși în programul internațional de educație antreprenorială Start-Up și au aflat cum pot participa la cea mai mare competiție de antreprenoriat pentru studenți din Europa, European Enterprise Challenge.

Anual, în programele JA sunt implicați peste 4.000 de profesori și un sfert de milion de elevi din toată țara, intrând in contact cu mediul economic real prin participarea la proiecte și întâlnirea cu antreprenori și profesioniști voluntari din comunitate.

În anul școlar 2016-2017 profesorii s-au putut înscrie la programele Junior Achievement „learning by doing” la clasă Dezvoltare abilităților pentru viață, Educație antreprenorială, Educație economică, Educație financiară, Educație pentru orientare Educaprofesionlă sau Educație pentru sănătate. Fiecare modul JA cuprinde: Training de orientare și modul; Consultanță în implementare; Kit gratuit de materiale: ghidul profesorului, manualele elevilor, auxiliare; instrumente de evaluare; activități individuale și în echipă; certificate pentru profesori și elevi; participare la competiții naționale și internaționale.

 „Îmi doresc să implementez programele Junior Achievement la clasă pentru că le aplic din anul școlar 2009 și consider că au un efect pozitiv asupra pregătirii elevului pentru societate. Simt că le lipsește elevilor la clasă acest gen de activități, learning by doing, în care ei se implică în mod real, cu pasiune, cu multă muncă, cu dăruire pentru a obține în final – rezultatul muncii lor. Ei învață să lucreze în echipă, să-și asume resposabilități, dezvoltându-și competențe esențiale pentru viața profesională și personală.”  a declarat Neaga Florica, profesoară la Liceul Tehnologic Nr.1 din Salonta, Bihor.

LĂSAȚI UN MESAJ